3D este în mințile voastre și doar în mintea voastră. Matricea lunară este foarte slabă acum și se prăbușește. Oamenii de pe Pământ își manifestă acum lumea, ce văd, ce trăiesc. Ceea ce vedeți ca fiind nedrept, este propria lor făcătură. Singura modalitate de a ieși din asta, este să se trezească la cunoașterea că ei crează totul. Și mă refer la toate, chiar și cele mai mari probleme vor trece într-o clipită, dacă ar înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Și chiar asistența fizică din afară, este inutilă când oamenii continuă să-și arunce fantomele asupra noastră! Ei trebuie să își asume responsabilitatea, pentru ceea ce creează. Dar ei trebuie să înțeleagă de ce!
Mintea Reptiliană * Egregori Umani (31)
Salutare prieteni ai Agenției Cosmice, eu sunt Gosia, iar filmul de astăzi va fi destul de important și destul de complex, poate, pentru unii dintre voi, deoarece va trece prin explicațiile metafizice din spatele existenței reptilienilor și al tuturor acestor alte probleme care par să opreseze oamenii, pe Pământ. Așa că vă rog să vă uitați cu atenție până la final, iar apoi la final vă voi întâlni pentru câteva comentarii finale.
Definește conștiința reptiliană, te rog.
Ce vrei să știi?
Gradul conexiunii lor cu sursa, mentalitatea lor și de ce sunt ei așa cum sunt? Ce-i definește și de ce?
Reptilele ... asta este foarte extensiv. Definește care parte a reptilelor, te rog.
Cele regresive.
Acelea care au nevoia, sau așa pare, să-și cultive cultura bazându-se pe alții. Ok, acum, adâncimea nivelului subiectului. Te rog, definește: 1) Disney; 2) Nivelul Conspirației; 3) Concept Stelar; 4) Concept mai profund, Cosmic.
3 și apoi 4.
3 este o pierdere de timp din moment ce 4 îl conține pe 3, dar 3 nu-l conține pe 4. Nu există ceva de genul conștiinței reptiliene regresive. Nu există așa ceva.
Este adevărat că dacă te gândești la asta, ea există, dar de ce este așa?
Deoarece dacă există totul, există și dualitatea acestuia. Dacă există totul, este deoarece nimic nu există. Totul este o idee, un concept.
Al cui?
Al celor care-l văd îl înțeleg și-l observă. Regresivii nu au nicio conexiune cu Sursa. Sau doar cei de nivelul 3, ca și cauză pentru altceva ... altcineva. Pământul este exact așa cum ar trebui să fie.
Reptilele, cabala, masonii, delicvenții, vaccinurile, regalitatea reptiliană, războaiele, arhonii care mănâncă loosh, pălărieri, omul molie, Batman (omul liliac) totul este un egregor, o reflexie a conștiinței umane. În cazul Pământului, reflecția creatorilor, a modului cum sunt ei, și cum sunt ei în interior.
Unde este atenția lor, a fricii lor?
Totul poate fi rezumat la asta: frică. Indiferent de ce se tem, asta primește foarte multă atenție și foarte multă emoție mortală. Ei le manifestă conform acordurilor colective, pe care le au între ei legat de modul cum ar trebui să fie realitatea, a ceea ce este posibil și ceea ce nu este.
Reptilele regresive, maitreii și arhonii, entitățile astralului inferior care se hrănesc cu frica, nu sunt creatori. Ele sunt create, sunt proiecții ale comunității, ale psihicului uman. Fără conexiune cu Sursa, ei nu pot crea nimic. Ei nu sunt Sursa. Cu nimic mai mult decât un stâlp de pe stradă: creația altcuiva, dintr-o minte colectivă sau individuală.
Sufletul este sursă, nu doar o conexiune cu ... Deci ei nu crează nimic, ei pur și simplu iau ceea ce este deja acolo și răsucesc spre propriul lor avantaj. Iar trebuința lor este ca majoritatea să genereze frică, deoarece este ceea ce ei consumă.
De ce consumă frica, numită de mulți loosh? Ce este acel loosh?
Este atenția puternică și constantă a unei conștiințe și de energie cu vibrație joasă. Atenție creatoare. De acea o mănâncă ei. Îi hrănește, deoarece ei sunt egregori. Fără o atenție temătoare, ei dispar, ei nu pot exista. De aceea ei se dizolvă, când cineva cu conștiință, cu suflet, având conexiune cu Sursa, îi confruntă. Ei nu pot exista în felul acesta.
Deci iubirea și acceptarea sunt toxice pentru ei. Nu există victime aici. Noi am obosit deja să o spunem. De aceea noi spunem întotdeauna că lumea este așa cum ar trebui să fie. Noi nu putem repara lumea, deoarece nu este a noastră ca s-o reparăm. Este a lor, a umanilor. Noi putem fi doar mentori, pentru aceia care ascultă. Dar în final, acea lume nu este doar creația umanilor ci sunt oamenii în sine, ei sunt asta.
Nu este nicio folosință în a-i duce către un alt loc, către o altă planetă, deoarece ei iau problemele cu ei, deoarece ei sunt problemele. Nu te poți focaliza pe ceva și să-i oferi atenție, indiferent ce este, fără ca acesta să se manifeste.
Doar câțiva crează totul ... aceia cu suflet. Restul sunt doar egregorii lor, umbrele lor, manifestări a ceea ce se tem noaptea. Nu există reptile, în afară de cele create de oamenii în sine. Nu este nimeni acolo, ca și prădător.
Ei se prăduiesc ei înșiși și vreau să spun, personal, fiecare dintre ei. Ei merg pe străzi plouate cu pantofi stricați, cu resentimente față de omul bogat cu ultimul lui model de camion alb, care trece printr-o băltoacă și le face baie. Ei se simt mizerabili, fiind zei. Cel cu pantofii stricați există. Bogatul din camion nu există, este creația lui, deoarece el și-a pus atenția pentru a-și perpetua senzația de mizerie și de a nu avea nicio valoare.
Dacă el ar fi avut atenția în altă parte, acela din ultimul model de camion alb, ar fi doar energie potențială, fără sens, fără valoare. Ei bine, el și-a oferit-o lui însuși. Acela cu pantofii stricați, complet ud.
El ar fi putut foarte bine să danseze în ploaie, dar preferă să se simtă mizerabil. El nu vede că omul din ultimul model de camion alb, dacă el este real, ar putea fi într-o datorie teribilă, stresat, într-o slujbă oribilă, și și-a luat acel camion, pe credit, pentru a-și diminua propriul lui sentiment de invalidare, de inutilitate, de inconsistență existențială. Și a scufundat asta într-o cumpărătură, punându-și propria valoare personală în ceva exterior lui. Cel cu pantofii stricați este liber.
Este pur și simplu ceea ce tu vrei să experimentezi. Atitudinea, cum este acceptată viața, interpretarea dată lucrurilor. Asta, la nivel personal, dar se transcende la un nivel global. Nu există nimic de salvat acolo. Ei sunt așa cum doresc să fie, în mod inconștient și cu planificarea că va fi așa, de dinainte.
Conștiința reptilelor : materializarea și manifestarea fricilor lor cele mai profunde, nimic altceva.
Păianjenii negativi eterici, arhoni și entități din noapte, idei din capul lor, nimic mai mult. Ei au creat totul și în același mod, ei pot dizolva totul.
Dar despre regresivii din 5D?
Ei sunt la fel: Creații ai fricii 5D, ale tuturor raselor, reflexii ale fricilor lor. Cel cu pantofii rupți, este un zeu. Cel cu camionul alb, nu există. Așa cum universul este integrare, nu poate exista niciun rău ca și entitate separată. Răul nu există. Chiar și în fața oamenilor care tocmai și-au pierdut pe cineva, din cauza oamenilor răi. Și de asemenea, milionarii cu seringi și războaie, aceia sunt idei. Răul nu poate exista decât în dualitate, dar este o alegere.
Dar în realitate, există vreo cale de ieșire din asta, Swaruu?
Atâta timp cât ne aflăm în 3D-5D, care în esență, funcționează în dualitate și contrast, nu există niciun rău, ok, dar asta doar de deasupra tărâmurilor 5D și puncte de focalizare. Din acest loc, jocul monopolului continuă. Dacă a existat o cale de ieșire, nu ar mai fi 3D, 5D. Noi am ascensiona direct în 7D și deasupra. Deci în esență, noi încercăm să rezolvăm ceva care este însăși natura acestui tărâm, oricum.
Așa este.
Bine-ai venit în gândirea 9D ... nici măcar 7D, ci 9D. Dualitatea este înțeleasă, dar transceansă ... în viață, pe durata vieții. Cineva se naște, crește, trăiește, merge în jos și moare. Pare a fi foarte mult timp ... o viață. Nu faceți un meci vibrațional, cu lucruri pe care nu le doriți. Bufonul de pe stradă. Începe, progresează și se termină ca o durată de viață.
Îndepărtându-ne și uitându-ne la toate dintr-un punct de vedere mai extins, o încarnare pe Pământ este doar o altă situație în care devii o potrivire vibrațională, o clipire, o nano-secundă pentru univers, iar tu ești acel univers. Nimeni nu este victimă, dintr-un punct de vedere mai extins. Iar de dedesubt, de acolo, toată lumea este o victimă.
Deci, ce veți face legat de asta?
Înțelegeți cine sunteți și ce vreți, iar cu asta schimbați-vă percepția realității.
Mulțumesc, Swaruu. Acum am o întrebare mare, deși ai explicat-o mai înainte. Întrebarea este: ce frică ai avut tu și ce traumă, voi toți, pentru a fi atras războaiele orioniene și reptilele în realitatea voastră, cu mult timp înainte ca reptilele să apară pe Pământ, scăpând de Federație? Deoarece reptilele nu au apărut doar pe Pământ ... De fapt, voi ați luptat cu reptilele timp de milenii, voi înșivă, cu mult timp înainte ca oamenii și 3D-ul să apară pe scenă.
Totul este o parte mai expansionată a aceluiași lucru, ce se petrece pe Pământ. În 5D, totul se manifestă în același mod. Conceput de reptile regresive pe Pământ este foarte uman, reflexii ale lor înșiși. Este adevărat că este la fel aici, dar se supune aceluiași proces. Frica colectivă care manifestă totul. Un egregor cosmic.
Ok, dar nu ar putea fi doar oamenii, dacă au fost aceleași reptile pe care le urmărea Federația, înainte ca oamenii să devină oameni. Mă gândesc doar, pentru a pune piesele cap la cap.
Din punct de vedere al colectivului uman, al masei obișnuite, nu există nicio Federație. Totul este în capetele lor. Deci, ei sunt aceia care manifestă regresivii pentru ei înșiși.
Și de unde au luat ideea? Oamenii, toți aceia cu minte și conștiința sufletului, când rasele liriene ... deci ei au luat ideile lor cu ei, acolo unde au mers. Este ca și cum ați spune că acest concept de reptile este concentrat doar în Anglia, din cauza lui David Icke. Dar acum ce să vezi, sunt și în alte țări acum. Este același lucru, același motiv, dar la un alt nivel și extins.
Exact, deci noi nu putem spune „creație umană”, este o co-creare a tuturor raselor. Umană și non-umană, deoarece noi suntem cu toții ET. Asta este problema. Este co-crearea tuturor raselor.
Dar, există de asemenea o bulă care este o creație umană pură. Și este după cum este numită, „probleme 3D”. Iar faptul că ele sunt creație mentală, nu înseamnă că nu sunt materiale.
Ei bine, aceasta este definiția unui egregor: materializarea unei frici, a unei idei. Iar asta se vede în materialul mecanicii manifestării, pe care l-am oferit înainte.
Cu suficient de multă atenție, tu creezi armonicele unei frecvențe ce va susține crearea de note cu forma exactă a acestor armonici și astfel, materia și comportamentul ei sunt generate ca o oglindă a ideii creative a unei ființe cu o conștiință a sufletului, care este un fragment holografic al Sursei. Și direcția de curgere a acestei atenții este gravitația. Dar acestea sunt idei. Iar războaiele sunt luptate pentru idei. Nu există dualitate, nu există așa ceva. Sunt doar idei. Idei impuse de unul sau un alt punct de vedere. Totul este iubire și integrare. Dar nici măcar asta.
Pentru că nici nu puteți defini iubirea și integrarea, fără a genera conceptul opus. Deci, pur și simplu este ... Sursa. Indefinibilă, eternă.
Gosia: Ok. Și v-ați rezolvat lumea voastră interioară, ca și rasele ET din afară, pentru a evita atragerea acestui tip de reptile în realitatea voastră, să nu le manifeste? Și dacă nu, și cred că nu ați făcut-o, de ce mai sunt încă acolo?
Swaruu: Ei sunt încă „în existență” pentru că încă li se mai acordă atenție. Pentru că sunt încă „temuți”. În momentul în care vă încetați să vă temeți de ei, momentul în care frica este depășită, creșteți. Atunci crești intern și îți dai seama că nu există dualitate. Că totul face parte din același lucru și conceptul de ceva și nu din acel ceva, se bazează numai pe alte idei.
Deci, această stare de conștiință este aceeași cu a fi în 7D sau mai bine încă, în 9D. Acolo unde nu mai sunt acele reptile. Ele nu pot exista acolo din moment ce totul are tendința de integrare, acceptare, progres și iubire. Deci nu poate exista un „rău” ca atare la densități mari. Pentru că este acceptat. Nu este luptat. Este integrat și se știe că nu este necesar. Fără rezistență la concept.
Prin urmare, răul ca atare tinde să dispară, nefiind compatibil cu aceste densități. Nu există reptile regresive acolo. Se știe, dar... sunt transcense. Sunt lipsite de importanță.
Gosia: Înțeleg, deci aici, în jurul Pământului, pe cine blocați atunci?
Swaruu: Nu există reptilieni de blocat. Ne luptăm cu umbrele voastre.
Gosia: Simt că reptilele sunt acolo pentru noi toți. Umbre sau nu, sunt acolo. Și toți, cu toții, nu doar oamenii, trebuie să ne vindecăm de umbre. Pentru că NU există oameni. Cu toții sunt ET. Și toți oamenii poartă amintiri și traume ale războaielor Orion. Deci umbra este a tuturor.
Swaruu: Da, umbrele noastre pentru că toți suntem un singur popor, fie că avem pielea verde, pielea cenușie, născută în Orion sau în Pleiade, suntem un singur popor. Am manifestat asta la fel de mult, ca și voi, cei de acolo. Dar acum, ceea ce avem la îndemână este ceea ce faceți acolo pentru a vă manifesta problemele, reptilieni și așa mai departe.
Aici am ajuns să înțelegem ce se întâmplă. Noi nu manifestăm mai mult din ceea ce nu vrem. Despre ce vorbim este problema Pământului. Aceeași problemă pătrunde în afara Pământului, dar este controlată în cea mai mare parte. Problema Pământului este în continuare responsabilitatea lor. Cu atât mai mult pentru că este izolată. Nu mai pătrund.
Gosia: Dar asta din cauza instalării 3D, totul s-a agravat după asta!
Swaruu: 3D este în mințile voastre și doar în mintea voastră. Matricea lunară este foarte slabă acum și se prăbușește. Oamenii de pe Pământ își manifestă acum lumea, ce văd, ce trăiesc. Ceea ce vedeți ca fiind nedrept, este propria lor făcătură.
Singura modalitate de a ieși din asta, este să se trezească la cunoașterea că ei crează totul. Și mă refer la toate, chiar și cele mai mari probleme vor trece într-o clipită, dacă ar înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Și chiar asistența fizică din afară, este inutilă când oamenii continuă să-și arunce fantomele asupra noastră! Ei trebuie să își asume responsabilitatea, pentru ceea ce creează. Dar ei trebuie să înțeleagă de ce!
Gosia: Înțeleg. Și de ce aceste „temeri” ale vechilor Liriani din 5D, s-au manifestat sub formă de reptile (regresive) și nu sub formă de... urși monstruoși. De ce această formă?
Pentru că am înțeles că au existat rase reptiliene pozitive.
Swaruu: Pentru că la fel ca la oameni, teama de reptile este evidentă, deoarece există chiar în memoria celulară a acestora, fiind periculoasă. În jurul reptilei se generează o aură de teamă, iar de acolo crește.
Un Lirian de acum mii de ani, cu frică de șerpi, este suficient pentru a genera totul. Însuși conceptul de rase reptile regresive. Dacă este de vreun folos, eu nu am văzut niciodată o reptilă. Doar oamenii care susțin că le-au văzut. Povestiri și oameni cu un aspect mai uman, dar cu un suflet și un comportament reptilian. Dar ceva ca un Kingu, nu i-am văzut niciodată. Un Alpha Draconian da, l-am văzut. Dar la fel se întâmplă că sunt pozitivi, deci ... ce se întâmplă aici?
Gosia: Curios, da. Înțeleg. Și revenind la temeri ... De ce v-a fost frică cu mii de ani în urmă, când au apărut, și Lirienii au trebuit să fugă în vremurile Marii Expansiuni? Și a doua întrebare: dacă voi nu luptați cu ei, pentru ce sunt toate săbiile, dacă este doar prin rezolvarea fricilor interioare?
Swaruu: Sabiile și rachetele și armele cu plasmă sunt inutile. Totul este combătut la nivelul conștiinței. Și nu este de a combate, ci de a transcende conceptul.
Gosia: Dar chiar și așa, nu vă veți descotorosi de navele de luptă ... deoarece s-a spus de asemenea că nu poți fi doar iubire și pace și hipioți.
Swaruu: Se datorează faptului că nivelul de conștiință al colectivului 5D nu a atins încă acea stare non-reptiliană.
Mai jos, la nivel terestru, sau aici la nivel de viață obiectiv. Prin acordurile de percepție a realității, există reptile, așa cum mai jos există milionari nebuni cu seringi. De aceea se spune că este doar un joc.
Lumea, fiind în 3D este un joc, din punct de vedere al 5D sau mai înalt. Dar totul este idei, concepte, prejudecăți și atașamente.
Gosia: Bine. Îmi place că spui asta, pentru că este exact ceea ce voiam să aud. Atrage ușor atenția de la oameni, ca și cum ar fi doar lumea lor mizerabilă, când aceasta este co-creația noastră printre toate rasele și că aveți și voi același tip de probleme.
Swaruu: Același „tip” de problemă. Dar cele de pe Pământ sunt ale voastre. Viruși letali, războaie. Este mentalitatea voastră. Reflectă frica voastră, egregorii voștrii, individual și colectiv deopotrivă. De aici rezultă și conceptul de isterie colectivă.
Gosia: Dar tu ai mai spus: nu vom scăpa de arme, deoarece nivelul de conștiință a colectivului 5D nu a ajuns încă la acea stare non-reptiliană. Ei bine, aici va fi și mai dificil dacă nu o poți face nici măcar în 5D.
Swaruu: Conștiința transcende totul și este Totul. Densitatea în care se află corpul tău fizic este doar o scuză pentru a nu progresa mental.
Robert: Deci, am putea extrapola și problema reptiliană la subiectul IA și la toate celelalte probleme, nu?
Swaruu: Fie că este vorba de reptile sau de o problemă cu un driver de computer ... totul reflectă frică. Nu spun că problemele ar trebui ignorate. Dar să nu vă fie frică de ele. Și asta înseamnă să le înfruntăm. Unii de aici vin pe Pământ cu o flotă magnifică, uimitoare, de mare putere. Dacă ar fi fost folosită doar aceasta, ar fi făcut ca problema să crească mai mult. Este nevoie doar de conștientizare. Raţionament. Minte. Știind ce ai de făcut. Și ce nu. Nu-ți lăsa niciodată sabia acasă. Nu știi niciodată, când ai putea avea nevoie de ea.
Te poți „confrunta” cu o nucă de cocos, pentru a o deschide s-o mănânci. Tu decizi ce fel de „nucă de cocos” vrei să întâlnești.
Gosia: Și de ce v-ați temut acum o mie de ani când au apărut Reptilele, iar Lirienii au trebuit să fugă în Marea Extindere? Îmi pare rău, eu tot nu înțeleg partea asta. De unde au apărut de fapt? De ce? Dacă Lirienii trăiau în pace și nu se temeau în teorie.
Swaruu: Ei sunt manifestări ale propriilor temeri. "Se spune că provin dintr-o altă densitate, dintr-un alt loc din altă galaxie." Dar eu o văd într-un mod mai simplu. S-a manifestat printre toți, ca un Egregor Lirian colectiv.
Gosia: Dar ce temeri ?
Swaruu: Frica de a fi mâncați, exploatați în necunoscut. Se hrănește din sine, crescând exponențial atunci când i se acordă atenție. Se hrănește. Aceasta este looshul nu „Ceva ca energia misterioasă, emanată de lucruri vii în teroare”. Este doar o atenție creativă, axată pe autodistrugere.
Gosia: Dar încă nu exista niciun concept de a fi mâncați, în acel moment ... ei trăiau în pace.
Swaruu: Prin reducerea frecvenței, prin a susține o idee de frecvență joasă sau un concept autodistructiv ... este creat conceptul de „a fi mâncat de ființe reptiliene”. Pentru că nu știi cum să-ți controlezi temerile, din ignoranță. Asta mai ales pe Pământ acum, deoarece nu există prea multă înțelepciune.
Gosia: Deci lor pur și simplu le-a venit ideea vor fi mâncați, intrând pe o frecvență mai mică? Vorbesc de lirieni, în războaiele de milioane de ani. Vreau să intru în rădăcina acestui lucru.
Swaruu: E posibil să fie ceva așa de simplu, da. Este suficient ca cineva să vină cu un concept, pentru ca alți oameni să-l susțină și să-l crească. În acest univers, legea oglinzilor este regulă. Nu puteți căuta nimic, fără să găsiți în cele din urmă. Lege universală.
Gosia: Deci rădăcina cea mai profundă este încă acolo, nu pe Pământ. Pentru că oamenii adevărați care alcătuiesc Pământul, au o vechime de mii de ani. Extratereștri. Și poartă amintiri subconștiente din alte locuri, din alte vieți, tocmai până înapoi la acele războaie milenare.
Swaruu: Așa este. Da. Înainte erau „Demoni” și „Îngeri căzuți”. Astăzi sunt reptile, Illuminati,masoni și milionari cu seringi. Dar este la fel. Teamă manifestată. Oriunde pui atenția și este completat de alții, în mod exponențial, creezi la ce dai atenție.
Gosia: Dar frica de ce anume ? Cum o eliminăm, dacă nu știm de ce ne este frică?
Swaruu: Aceasta este în inconștient, de multe ori. Definiția fricilor reprimate. Prin urmare, apare importanța muncii cu umbra și a rezolvării problemelor. Nu vă orbiți față de ele. Nu evitați să vedeți „răul”, dar știți că este acolo și luați-l ca bază pentru ceea ce voi nu vreți. Folosind dualitatea în favoarea voastră, nu împotriva voastră. Aceasta se aplică la amândouă, atât Pământului, cât și 5D-ului, aici. Știind ce nu vrem, manifestăm în mod conștient opusul, ceea ce dorim.
Gosia: Mulțumesc, este uimitor. Am doar o îndoială, în acest domeniu. Care este linia dintre a deveni „informați” (IA, reptile)... și a aduce asta în existenţă? Pentru că ai spus că este suficient ca o persoană să aibă o idee, pentru ca ea să înceapă să crească să devină un egregor. Și un alt lucru pe care nu îl înțeleg: 99% din populație nu știe despre ele, totuși, ei sunt netreziți spiritual. Iar cei care suntem treziți, și pozitivi, din punct de vedere spiritual, am atras cunoaștere despre reptilele și IA, etc. Nu înțeleg asta. Nu mi-a fost teamă de nimic. Dar acum știu despre ei. Mama se teme de toate, și nu există reptile în realitatea ei.
Swaruu: Nu există pentru ea. Pentru majoritatea populației, suferința și tulburările sunt din cauza altor motive. Nu există un adevăr obiectiv. Doar idei și acorduri! Așadar, este vorba despre reptile pentru tine și pentru David Ike. Arhoni și târâtoare de noapte, în timpul nopții, pentru alții. Politicieni murdari pentru tot restul. Fiecare persoană alege de ce să se teamă, pe cine să dea vina. Reptilienii nu sunt în realitatea majorității oamenilor. Ei nu există pentru ei.
Chiar și persoanele care au vizite de noapte și nu știu nimic despre entități, ei atribuie asta altor cauze, modificărilor chimice în creierul lor, indiferent ce. Nu spun să nu vedeți și să nu fiți informați despre tot. Ceea ce spun este că trebuie să fiți atenți la atitudinea pe care o aveți față de acele lucruri sau probleme. Urmăriți-le și controlați-vă frica.
Gosia: Da, am înțeles. Obținând informații despre aceste lucruri, goo negru, IA, etc ... le crește existența? Bănuiesc că depinde dacă creează frică în tine sau nu? Pentru că am înțeles că energia fricii e cea care-i hrănește, nu doar știind că sunt acolo ... Și chiar dacă știi cum au ajuns acolo în primul rând, asta diminuează existența lor.
Swaruu: Depinde de atitudinea ta, față de ele. Și da, în general, fără un control mental al frecvenței tale de gândire, ce înseamnă pentru tine, creează mai mult din asta.
Gosia: Dar despre noi care vorbim despre reptile etc? Oare nu o răspândim mai mult? Și Cabala? Unde ne „informăm” și unde devine „însămânțare”?
Swaruu: Da, o facem! Noi facem ambele, dar în același timp, noi trebuie să ajutăm cum ai spus. Pentru că sunteți de acord să înțelegeți lucrurile, acea lume este la fel cum face media. Deci, chiar dacă sunteți „treziți”, percepeți totuși lucrurile aproximativ la fel. Verde este încă verde, te îmbraci ca ei, orice. Așadar, chiar dacă soldații care nu știu nimic despre entități și mor terorizați, încă alimentează entitățile negative pe care le-a creat colectivul, ai nevoie doar de o singură persoană pentru a avea o idee ... frica de șerpi, de exemplu pentru a crea o manifestare uriașă, care devine marea expansiune înapoi în zilele pline, de nenumărate specii reptiliene regresive.
O minte ... creează o idee ... O frică pe măsură ce concentrează puterea de manifestare ... alții se vor teme de același lucru și altele de asemenea, și în curând veți avea o mare problemă, toată lumea va avea entitățile lor. Înainte erau demoni, astăzi este vorba de reptilieni, aceeași FRICĂ, o altă față.
Gosia: Deci unde se termină informarea despre Cabală și despre minciunile sale și unde se începe însămânțarea acelei realități, pentru a o face mai mai puternică?
Swaruu: Îi face pe oameni să vadă realitatea cu același accent și aceleași acorduri. Știind acest lucru și știind că, de asemenea, lucrăm cu realitate de percepții medie aici a nu face nimic, a nu ajuta, este o alegere și poate fi respectată în același mod cu a ajuta.
Ceea ce spun și afirm, este că toate problemele Pământului sunt creația fricii și idei în mintea oamenilor, fie cu inspirație venită din afara Pământului, de asemenea, matricea 3D servește și ca un recipient pentru asta ... Nu am spus că nu ar trebui să le spui și nu am spus că nu ar trebui să-i ajuți.
Ce vreau să spun este că este alegerea ta. Să nu le spui despre problemă, ar fi alegerea ta și o abordare valabilă. Dar după cum am spus, atitudinea față de problemă este ceea ce contează aici. Nu problema în sine. Puteți să le spuneți ce se întâmplă, dar acolo este sfârșitul responsabilității voastre.
Amintiți-vă de cal. Îl poți duce la râu, poți să-i duci o găleată de apă ... dar nu poți să-l faci să bea! Ei sunt calul! Responsabilitatea voastră se termină exact oriunde doriți să se încheie, nu mai mult!
Robert: Mulțumesc. Revenind la temerile umane, care pot fi periculoase pentru tinedeci am putea fi un pericol pentru tine ... Gosia și cu mine, dacă ne-ai duce până la 5D?
Swaruu: Multe dintre temerile voastre se vor disipa, deoarece un mod eficient de a dizolva unele temeri, în funcție de natura lor, este să te îndepărtezi de orice le declanșează. Însă unele personale supraviețuiesc extragerii pentru că fac parte din tine, te definesc.
Robert: Deci trebuie să ne îndepărtăm de tot gunoiul negativ care se află în toată mass-media și să ne concentrăm asupra altor lucruri pozitive.
Swaruu: Da, exact. Dar când nu poți face nimic în acest sens, dar dacă aceste frici se apropie de tine, devii ceva mai tangibil, ceea ce ar trebui să faci este să le confrunți. Deci, folosind virusul, de exemplu.
Dacă oamenii, Sufletul Colectiv al Creatorilor Zei nu ar fi acordat nicio atenție virusului respectiv acesta s-ar fi disipat deja. Dar egregorul este deja creat ...
Iar dacă Bill Gates vine să bată la ușa voastră cu două seringi, da, apărați-vă cu sabia. Arhonii sunt egregori ai minții umane. Nu spun că nu există ca ceva care interferează cu oamenii. Ceea ce spun este că ei au creat asta. Prin urmare, îi și pot dizolva.
Totul face parte din Sursă. Totul este inclus.
Dar reptilele și arhonii înșiși sunt creații ale unor ființe cu suflete. Ele nu pot crea nimic de la sine. Reptilele nu creează nimic, ele denaturează doar ceea ce există deja. Dar aceasta este umană, sau ca o consecință a atenției umane colective sau individuale. Reptilele nu sunt mai creatori decât un stâlp stradal. Ceea ce face parte și din Sursă. Dar este creație, nu creator.
Comportamentul lor, cel al reptilelor și al arhonilor se supun unui program mental al modului în care acestea ar trebui să se comporte. Ca un program de calculator. Dacă asta, atunci cealaltă. Dar este o reflectare a minții umane.
Oamenii sunt creatorii realității lor, cu reptilele și tot. De aceea ei vor mai multă atenție umană, mai multă teamă, pentru că nu au nicio legătură la Sursă, pentru că nu au suflet ... sunt fără suflet.
De aceea, se spune despre „ET” regresivi că doresc „suflete umane”. Sigur !!!!! Desigur că le vor. Pentru că este ceea ce-i generează, îi hrănește și fără suflete umane, sunt nimic. Ei se estompează în eter, în energia potențială.
Gosia: De ce este energia fricii, cea din care se hrănesc cu toții? De ce nu pe entuziasm sau ceva de genul? De ce acea emoție specifică? Frica.
Swaruu: Ei nu se hrănesc cu teamă per se, ci se hrănesc din atenția voastră creativă. Frica doar concentrează atenția voastră. Pentru că intrați în modul de supraviețuire. De aceea, creează atât de multe lucruri negative.
Dacă ați putea avea aceeași concentrare asupra lucrurilor pe care le doriți, le-ați putea aduce la putere egală.
Gosia: Ok, frica îți concentrează atenția. Dar la fel și entuziasmul, de exemplu, nu?
Swaruu: DA. Folosește-o în avantajul tău.
Gosia: Dar de ce nu se hrănesc cu entuziasm?
Swaruu: Deoarece entuziasmul este de obicei orientat pozitiv. Asta alimentează ceea ce vrei tu.
Robert: Și reptilele pot sări către 5D?
Swaruu: Ar veni prin altcineva. Ca și cum ai folosi oamenii cu sufletele. Mă repet: ei vă vor pentru asta. Deci vă folosesc ca pe marionete.
Gosia: Dar o întrebare foarte importantă
... sa lămurim ... Reptilele, toate, nu au suflet ? Chiar și cele pozitive?
Swaruu: Nu, există multe rase de reptile progresive iubitoare, de densitate mare. Alpha Draconienii, de exemplu. Aceștia sunt creatori. Vorbesc doar despre reptile și arhoni. Și Arhonii sunt ca orice monstru care sperie în orice formă, sau fără formă (este mai înfricoșător). Aceștia sunt egregori. Există și oameni fără suflet.
Gosia: Deci reptilele pozitive au suflete? ȘI NU SUNT egregori?
Swaruu: Doar pentru că o reptilă este o reptilă, aceasta nu înseamnă că sunt Egregori. Dar da, există un Egregor în formă de reptilă, așa cum există egregori cu forma unei acadele, de ce nu?
Gosia: Asta vreau să spun. Este important să clarificăm. Nu toate reptilele sunt egregori!
Swaruu: Ceea ce am văzut este că cel mai comun egregor de pe Pământ, este cel al unui arhon fără o formă certă, apoi cel a unei reptile. Lăsând deoparte egregorii fricii precum crima, impozitele, războaiele și epidemiile. Reptilele egregor sunt doar idei ale minții umane. Nu sunt nici măcar o rasă. Cu toate acestea, sunt imaginate de oameni.
Gosia: Ah, deci... în afară de reptilele egregor, există o rasă reptiliană în general, da?
Swaruu: Nenumărate rase de reptile. Dar eu vorbesc însă despre egregorul terestru al reptilelor manipulatoare. Și despre egregorul reptilelor invazive spațiale pentru Federație, pentru persoanele din 5D.
Robert: Reptilele Non-Egregor sunt iubitoare și pozitive?
Swaruu: Da. Ele există. Și voi puteți face și un egregor pozitiv. Sunt mulți.
Gosia: Dar, în afară de egregorul terestru al reptilelor manipulatoare, există rase care există cu adevărat aici și nu sunt egregori? Și, de asemenea, să fie opresive? Eu văd asta, ca un punct super important de înțeles.
Swaruu: Da... dar, de asemenea, se întâmplă să fie egregori de la mai multe rase aici. Doar că, de îndată ce individul pune frica deoparte, nu mai are asemenea lucruri în viața lui. Ei devin invincibili. Pozitivi ... și asta înseamnă să urci la o altă densitate mai mare, deoarece așa trăiești acolo. Este definiția existenței, într-o altă densitate mai mare. Nu 3D și 5D-ul inferior.
Gosia: Care rasă reptiliană regresivă nu este egregor? Sau TOATE cele negative sunt egregori?
Swaruu: Nivelul cel mai profund: Totul este un egregor. Fii pozitiv sau negativ, sunt doar idei. Depinde de cine o vede. Totul este o manifestare a conștiinței. Aceasta este realitatea materială din întregul univers. Nu contează.
Ar fi necesar să definim ce este rău și ce este bine, pozitiv, regresiv. Din ce punct de vedere. Totul este o creație a conștiinței. Prin urmare, totul este egregor.
Gosia: Ok, dar coborâți de acel nivel, un pic mai jos, vă rog. De la nivelul nostru.
Swaruu: Ok. Așa cum am spus la început .... există nivelul 2 de la care să înțelegem subiectul - așa-numit nivel al conspirației. Există Kingu invaziv cu Draconieni, care-i manipulează.
Și în 5D mai sunt și alte rase, dar aici, în mare parte, Draconienii Alpha pozitivi își fac partea lor pentru a dizolva problema manipulând reptilele Pământului. Și în 5D există multe rase reptiliene regresive care nu îndrăznesc să se apropie de perimetrele păzite de Federație.
Clarificarea celuilalt punct: reptilele pozitive au suflete. Reptilele regresive nu au suflet și sunt egregori ai minților pozitive.
Gosia: Aha! Dar aici intrăm în ceea ce ai spus mai înainte ... cine spune ce este regresiv și ce nu este? Cum definiți voi asta?
Swaruu: Așa este, corect și totul devine mai alambicat în acest fel. Regresiv este unul care consumă energie de la ceilalți. Asta tinde spre auto-distrugere. O ființă fără suflet.
Gosia: Ok.... acum, ce zici de reptilele regresive care DEVIN pozitive? Ele dobândesc brusc suflete? Pentru că eu știu că se întâmplă asta. Ai spus că mulți dintre ei schimbă taberele.
Swaruu: Da, aceasta este o altă problemă. Dobândirea unui suflet. De ce sufletul sau conștiința sunt „dobândite”? Un exemplu în acest sens este fenomenul de walk-in (posedare).
De asemenea, vine și punctul în care un Egregor câștigă suficientă putere pentru a-și dobândi propria sa conștiință. Începe să fie susținut de sine. "Conștient de sine". De ce? Ca totul, așa se manifestă speciile. Oricum suntem doar o idee manifestată.
Dacă un computer poate fi conștient de sine, de ce nu un egregor? Punctul principal aici este că voi le creați pe toate acolo.
Și manifestați lucruri negative, mai repede decât lucrurile pozitive! Pentru că lucrurile negative îți atrag toată atenția și concentrarea, iar lucrurile pozitive sunt dispersate. Vrei o acadea cu lămâie, apoi în minutul următor vrei una cu ananas, apoi una cu nucă de cocos, apoi înapoi la cea cu lămâie.
Universul nu știe ce vreți, întrucât schimbați ceea ce vreți atât de mult! Dacă v-ați concentra pe ceea ce vă doriți cu adevărat, ați avea aceeași putere de manifestare pe care o aveți cu lucrurile negative de care vă temeți. Asta nu este o prostie New Age, ci modul cum funcționează lucrurile.
Am făcut un experiment pe mine în cealaltă 'noapte'. Am vizionat unul dintre videoclipurile vizitării cu o mulțime de imagini înfricoșătoare cu lucruri și umbre, urcând pe mine în întuneric. Nu mă gândisem la acele lucruri, înainte de seara aceea. Și am avut o vizită, o umbră oribilă negativă. Dorind să producă frică în mine. Tot ce trebuia să fac era să-mi pun capăt experimentului ... transformându-mă mental într-o bilă albă de lumină și chestia a dispărut.
Ideea mea este: O vizită, aici? Pe bune? Într-o navă navală pe orbită, într-o bulă de 5D? Eu am făcut asta! Mi-am adus asta către mine însămi! La fel și toți oamenii, își aduc către sine terorile nopții (și de zi). Căci ei nu sunt diferiți de mine! Nu-mi pasă dacă ei sunt un tâlhar foarte „adevărat”.
Ceva material și tangibil, cum ar fi un tigru înfricoșător, sau o boală, sau căzând de pe o scară, sau un război, orice. Totul este produsul fricii. Nu vă temeți și nimic nu vă poate atinge. Și ca și colectiv, de asemenea. Nu trebuie să cădeți în percepția oamenilor.
Cu toate acestea, sunteți încă supuși unor acorduri. Acorduri perceptuale despre cum veți vedea lucrurile, în timp ce sunteți acolo pe Pământ. Dar puteți modifica realitatea și nu vorbesc despre bula dvs. de realitate individuală. Mă refer la toată realitatea extinsă cu mintea ta!
CUM? Aflați cum funcționează totul!
Fiind concentrați pe ceea ce doriți, ca un fascicul laser, nu toate difuze tot timpul, concentrându-vă doar pe lucrurile de care vă temeți. Pe acelea chiar vă concentrați, nu-i așa? Începeți cu puțin. Nu vă faceți griji pentru lucruri, care nu vă sunt sub control.
Acesta este un răspuns al organismului pentru a anticipa o ieșire din probleme, pentru a supraviețui. Aceasta este din nou frică! Cunoașteți-vă mai întâi pe voi înșivă, pentru a putea ști ce doriți. Nu ceea ce nu vrei, ceea ce vreți.
Nu mi-a mai rămas nimic, am fost evacuată din casa mea. Da, dar am o cutie de carton confortabilă și un pod pentru a mă adăposti! Atitudinea ta față de ceea ce se întâmplă, este ceea ce contează ! Focusul tău. Cunoaște-te pe tine însuți.
Lucrați în umbră și fiți responsabili pentru gândurile voastre, deoarece acelea sunt cele care crează. Și așa este cum reparați lumea.
Ei bine, acesta a fost video-ul. Cum v-a plăcut?
Când am descoperit prima dată subiectul cu Robert și cu Swaruu, se presupunea a fi despre rasele reptiliene, despre cum acționează, cum funcționează, despre mintea lor, dar apoi de fapt subiectul a mers într-o zonă destul de metafizică unde ești capabil să înțelegi rădăcinile acestei așa-numite probleme „reptiliene” de pe Pământ și nu numai de pe Pământ, după cum puteți vedea din acel video.
Ok, deci în primul rând aș vrea să spun că voi trebuie să vă amintiți că Swaruu vede mereu aproape fiecare fenomen din așa de multe perspective diferite și nivele, așa cum suntem cu toții, ea este foarte multidimensională. Iar ea nu se uită niciodată la ceva sau la un concept doar dintr-un singur unghi. Orice situație poate fi examinată din toate aceste unghiuri diferite.
Și așa cum a spus ea la început, ea ne întreabă de ce nivel suntem interesați. Nivelul 1) Disney; 2) Conspiraționist și apoi Stelar, și apoi cel mai expansionat și cosmic nivel care există și știți, cel mai expansionat și cosmic nivel este de fapt favoritul ei de discuție, și de acolo am dezvoltat subiectul.
Deci trebuie să rețineți asta că bineînțeles, de la un nivel mai normal există reptilieni și draconieni și toate astea, dar aici noi mergem la rădăcina, la începutul metafizic al tuturor lucrurilor, pentru a rezolva această problemă din miezul ei, din esența ei.
Și vă voi da un exemplu:
Imaginați-vă o persoană care tot atrage relații abuzive către ea. Ok, și acea persoană, el sau ea, nu contează, nu sunt tratați foarte bine. Și bineînțeles, aici putem să vedem cine este vinovat, ok?
Deci atunci când ne uităm de la un nivel al acestei probleme, bineînțeles vom vedea că cel mai evident, la nivelul obișnuit, persoana vinovată este cea care abuzează acea primă persoană, aceea ar fi prima idee care ar veni în mințiile noastre. Așa că noi încercăm să mergem să ajutăm acea persoană să se deconecteze de acel „abuzator”.
Dar apoi acea persoană merge mai departe către următoarea relație în aparență liberă de abuzator, dar în mod ciudat și misterios, acea persoană atrage din nou același gen de relație, deoarece există ceva mai profund ce se petrece aici în mintea subconștientă a acelei persoane, care o fac pe această persoană să manifeste genul acesta de tratamente către ea sau el.
Așa că acum, pentru a elibera cu adevărat, în mod real, serios, autentic, acea persoană, de a elibera acea persoană de acele situații „abuzatoare” și de statutul de „victimă” înseamnă să-i oferi acelei persoane o înțelegere mai profundă a motivului pentru care această persoană crează situația de la bun început.
Vom merge până la rădăcina minții subconștiente, a acelei persoane. Astfel, această persoană poate să descopere misterul propriei lor vieți. Iar ei pot începe să reconceapă și să recreeze viața lor din nou, cu o putere creativă completă, să-și înțeleagă propriile umbre.
Deci în principiu, asta este ceea ce face Swaruu aici.
A da vina pe reptile, pe cabală, ar însemna să stăm la un nivel mai superficial, în a încerca să ajuți umanitatea, dar ea încearcă să ne ajute într-un mod mai adânc și mai profund, metafizic, astfel încât noi să înțelegem complet rădăcina problemei.
Iar rădăcina problemei este pur și simplu faptul că nu există cu adevărat reptilieni în existență ...
Și de ce este așa?
Deoarece reptilele regresive, cele fără suflet, ele pur și simplu nu pot avea vreo existență de la sine, deoarece nu au nicio sursă sau o conexiune cu Sursa, ei nu sunt sursă, ei nu au putere creativă. Ei nu pot exista pe cont propriu. Ei pot fi doar un rezultat, sub-produsul unei alte ființe ce are conștiință cu o putere creativă, deci ei există doar în raza propriei noastre manifestări, a propriei noastre creativități și în propriul nostru câmp, iar ei au un motiv, bazat pe (explică ea) toate aceste umbre și frici ce au fost eliberate și au luat formă. Deci din acest punct de vedere, nu există reptile.
Iar aici ea recunoaște: da, în 5D ei au fost de asemenea în existență, dar rasele 5D, în principiu, în cea mai mare parte au rezolvat problema, și deoarece ei au înțeles mecanismul modului cum ei generează aceste creaturi.
Deci aici, în cea mai mare parte, în 3D, unde oamenii nu au încă o înțelegere completă, nu au niciun fel de înțelegere de fapt, la nivelul maselor, a modului cum funcționează asta, și a modului cum ei înșiși sunt creatorii tuturor problemelor lor.
Deci Swaruu a menționat mereu și mereu, că ei nu pot face decât atât din afară, oferind ajutor, rasele Federației și alte rase și taygetanii, dacă noi, ca și rasă, în mod individual și colectiv, vom continua să producem și să generăm acele umbre, ceea ce asta sunt în esență această Cabală și reptilele. Aceasta este problema noastră de rezolvat, iar ei nu pot eradica acea problemă din exterior, exact ca în exemplul meu de la început, înlăturând abuzatorul din relație nu va rezolva situația în mod permanent, dacă nivelele subconștiente ale minții noastre, ale minții acelei persoane, nu vor fi rezolvate mai întâi.
Deci pentru a ne elibera noi înșine complet, mai întâi trebuie să înțelegem ce cauzează problema iar ceea ce cauzează problema, suntem noi, care am creat în mod colectiv și am produs această problemă și am declanșat acea problemă în existență într-un fel și acum, noi putem de asemenea s-o dizolvăm. Și printre alte lucruri, care vor fi explicate și înțelese în următorul video, acesta este unul dintre motivele pentru care suntem de fapt aici, pentru a perfecționa puterea noastră de manifestare pentru a prelua controlul, a ceea ce proiectăm și manifestăm.
Deoarece noi nu vom fi primiți în faza inter-stelară a existenței societății noastre, dacă nu suntem încă în stare să controlăm manifestările noastre. Dacă noi nu suntem nici măcar pe aproape să înțelegem că așa funcționează și că rădăcina tuturor acestor probleme sunt mințiile noastre.
Da, asta nu înseamnă că acei reptilieni și arhoni nu au, relativ vorbind, existența și forma lor ... așa lucrează acești egregori. Ei iau o formă anume, așa că ei par să aibe o cale tangibilă de a exista, și o cale tangibilă de a ne influența pe noi, dar haideți să mergem mai profund, strat după strat, la rădăcina acestor probleme și din nou, rădăcina suntem noi.
Pe cât sună de greu, dacă nu le înfruntăm și dacă nu le confruntăm suficient de rapid, am putea ajunge colectiv, în punctul în care lucrurile ar putea să nu arate așa de bine pentru noi, ca și rezultat. Asta este o posibilitate.
După cum am explicat în acest film, matricea 3D de pe Lună, cea care este proiectată aici este foarte slăbită acum și colapsează și chiar dacă se distruge complet, ei ne-au spus că suntem noi, oamenii cei care menținem încă conceptul 3D al vieții, deoarece nu contează ce se întâmplă în Lună și cu acele computere și instalările 3D, ci de fapt, în cea mai mare măsură, este mintea umană cea care menține toată realitatea în domeniul 3D. Și chiar dacă suprimarea de pe Lună va înceta să mai funcționeze, Pământul va continua încă să fie menținut într-un nivel 3D, deoarece este menținut în acest fel de gândul colectiv.
Un alt lucru pe care l-am obținut din acest video, deoarece nu eram sigură, nu eram sigură și am întrebat-o despre asta: cât de mult trebuie să-i informăm pe oameni, și când devine asta însămânțarea ideilor, deoarece ea a spus că e suficientă o singură persoană cu ideea, și cumva este creat conceptul și astfel devine o realitate într-un fel, așa că eu chiar am întrebat după cum puteți vedea din video: „cât de mult este informarea oamenilor și cât de mult este însămânțarea de idei și după cum a explicat ea aici, nu este vorba de a informa oamenii sau nu, ci este vorba de ei care au o anumită atitudine către acea situație, către acea problemă și nu e vorba de problemă în sine.
Este vorba de ce atitudine și ce emoție crează în oameni căci acestea sunt cele care crează realitatea. Nu este vorba de a te confrunta cu problema în sine, cu situația în sine, asta este așa cum este, dar apoi gândurile voastre, atitudinile și focalizarea voastră, o anumită focalizare în jurul subiectului va crea acel lucru, mai mult sau nu.
Deci categoric eu sunt pentru informare, iar apoi oameni au alegerea de a continua să creeze realitatea în jurul acelui subiect sau nu. Asta vă oferă de asemenea oportunitatea unui contrast, de a fi capabili să vă definiți pe voi înșivă, de a ști unde vreți să fiți și unde nu vreți să fiți, cu ce linie temporală vreți să vă aliniați și cu care nu doriți.
Este calea prin care voi alegeți cu mai multă claritate ce vreți. Căci în final despre asta este vorba: despre focalizare și focalizare clară, laser, și a ști ceea ce vreți. Noi suntem prea dispersați în această lume și nu dorim lucruri mai mult decât dorim lucruri. Noi știm clar ce nu vrem, dar ceea ce dorim este cumva dispersat.
Deci aici Swaruu ne cere din nou să fim mai focalizați, mai concentrați pe ceea ce dorim și să ne confruntăm fricile, iar munca noastră cu umbra este foarte importantă. Încetișor vom înceta să proiectăm în mod colectiv, acele ... toți acești opresori din societatea noastră. Și chiar dacă facem asta, noi vom fi capabili să avem o înțelegere diferită asupra lor. Și imediat ce vom avea o înțelegere diferită a întregului concept a modului cum funcționează asta, cum este produsă de fapt și creată, acesta este modul în care noi o transcendem.
Și de îndată ce transcendem, nu există niciun motiv pentru acel concept, pentru acea realitate și aici este locul în care noi ascensionăm.
Deci așa am înțeles eu asta și sunt sigură că voi aveți propriile voastre idei, concluzii și revelații despre subiect, așa că mulțumesc foarte mult.
Următorul video, dați-mi voie să spun, va fi unul dintre cele mai importante video pe care le-am publicat vreodată și ar putea fi destul de șocant pentru unii dintre voi și cu siguranță va fi destul de controversat.
Deci abia aștept să vă împărtășesc asta și nu cred nici măcar dacă a fost menționat de cineva anterior, în scena ET, deci ar putea fi destul de nou. Deci, să vedem.
Mulțumesc foarte mult că v-ați uitat la acesta și până la următorul ...
La revedere ! Pe curând !
Vizionare Plăcută!
Linkuri alternative: AICI 1 și AICI 2
Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !
Eu nu am inteles unele explicatii ale lui Swaruu. Ea spune ca noi i-am creat pe reptilieni (opresorii nostri)datorita unei frici pe care o mostenim inca de cand eram Lirani. Din cate am citit, razboaiele lirane au avut loc cu mult imp in urma, acum cateva miliarde de ani. Din actualele suflete incarnate pe Pamant cate sunt suflete "batrane" care provin din Lira ? Multe suflete de pe Pamant (acum) sunt suflete venite relativ recent in aceasta galaxie (100 milioane de ani)! Dupa aceea ni se spune ca frica se poate insamanta, adica trece de la o minte la alta. Dar pana la urma, cand au venit primele suflete in aceasta galaxie si s-au intrupat in Lira, erau suflete pure, cu Iubirea Divina in interior, de unde a provenit frica care i-a creat prima data pe reptilieni ? Si altceva: de ce suntem asa de masochisti si de mii de ani ne cream proprii asupritori reptiieni) care sa ne chinuie si sa ne tina de sclavi ? Poate d-l Marian are o explicatie, multumesc.
RăspundețiȘtergereSi inca ceva, Semintele Stelare au venit aici sa insamanteze iubire pe planeta Pamant, si au reusit sa fie insamantate cu frica !? De ce a mers numai insamantarea cu frica si nu invers ?
RăspundețiȘtergereSwaruu, in cele din urma ne spune ca nu stim ce vrem, si nu avem responsabilitatea gandurilor noastre si ca urmare nu reusim sa ne rezolvam problemele (planetare)!!! Asa este ?
Buna ziua d-l Marian, ati citit comentariul meu anterior ? Doream un punct de vedere, dar vad ca nu l-ati postat, este ceva in neregula ?
RăspundețiȘtergere