miercuri, 14 august 2019

ODISEEA LUI KUBRICK II - Dincolo de Infinit


         Kubrick ne spunea o altă poveste, ascunsă sub povestea pe care o urmărim pe ecran. Realizatorul și cercetătorul Jay Weidner oferă o examinare profund provocatoare a capodoperei lui Stanley Kubrick, 2001: A Space Odyssey. El dezvăluie că filmul este o revelație cu mai multe straturi privind condiția umană și locul nostru în univers. Este bine înaintea noastră în simbolurile puternice care au fost concepute pentru a dezvălui secretul transformării și calea către evoluția noastră spirituală.
   În povestea secretă pe care Kubrick încerca să o spună, putem vedea că 2001: Odyssey Space este de fapt o lucrare de alchimie. Este un film care inițiază privitorul într-o conștiință superioară și deschide mintea și inima către noi viziuni pentru întreaga rasă umană.
    Descoperiți adevărul din spatele clasicului blockbuster de la Hollywood și vedeți de ce 2001: A Space Odyssey a captivat publicul de la lansarea sa în 1968.
     Aşa cum am arătat, Kubrick realiza aselenizările misiunilor Apollo în paralel cu scrierea şi regizarea filmului "Odiseea spaţială 2001". Stanley foloseşte unica ocazie din viaţă pentru a creea cea mai mare capodoperă ezoterică din toate timpurile.

Este de asemenea important să știm că atunci când omul maimuță a aruncat osul către cer, aceasta este ultima dată când vedem orice parte a naturii din nou, pe tot restul filmului. Din acel moment, Kubrick ne arată un viitor ca de spital, anti-septic și implică faptul că acesta este sfârșitul liniei pe care a început-o aruncarea osului, acum 4 mil. de ani.

În creația sa, Kubrick regizează primul film cu tematică alchimistă ... şi după cum vom vedea cele mai multe din confuziile referitoare la "Odiseea spaţială 2001", dispar în faţa acestui adevăr.

Stanley Kubrick a folosit oportunitatea falsificării aselenizărilor pentru a crea o capodoperă a alchimiei. Au trecut 30 de ani înainte ca cineva să observe acest lucru.

Acum este cunoscut, este un fapt dificil de negat. În interiorul marii opere alchimice, există ideea că iniţierea, explicarea şi ritualurile alchimiei sunt incluse în marile opere de artă: piramidele din Egipt, marile catedrale din Franţa, înscrisuri în cărţi şi piatră. Cu alte cuvinte, există o cunoaştere îngropată adânc în acestea, pe care numai un iniţiat în tradiţiile alchimiei o poate înţelege cu adevărat.

Marii arhitecți și artiști, mulți dintre ei fiind și alchimiști, aveau o idee foarte clară despre ceea ce voiau să transmită. Doar privitorul acestor lucrări era ţinut în confuzie. După cum scriitorul şi alchimistul francez Fulcanelli dezvăluie în capodopera sa "Misterele catedralelor", marile biserici din Franţa au fost construite ca parte a acestui plan măreţ. Într-adevăr, orice vizitator al catedralelor europene şi în special al celor franceze nu poate scăpa de acest sentiment de evlavie.

Dar care este scopul acestor mărețe lucrări ? Răspunsul la această importantă întrebare, conform alchimiei, se referă la variatele transformări ale spiritului uman.

Deși este adevărat că simbolurile şi geometria catedralelor au fost gândite pentru ca doar iniţiaţii în mistere să le înţeleagă semnificaţia, dar constructorii şi creatorii acestor lucruri mărețe știau că orice vizitator al catedralelor va suferi o transformare, chiar și cei care nu erau inițiaţi totuși ieșeau afară cu acest sentiment de evlavie.

Adevărul este că și ateii radicali erau uimiți și surprinși de frumusețea și măreția acestor catedrale cum e Notre Dame. În cartea sa "Cocoșatul de la Notre-Dame", Victor Hugo tratează acest subiect cu foarte multă deschidere. El explică că secretul transformării umane este înscris în aceste cărţi de piatră numite catedrale din perioada evului mediu a istoriei europene.

Dar Hugo spune că noua mare carte a naturii nu mai e scrisă pe pereții sau în pietrele bisericilor. Această versiune nouă, această versiune modernă, datează de prin secolul 18, dar marea lucrare s-a schimbat, din simboluri în cuvinte scrise. Hugo a identificat opera lui William Shakespeare drept noua versiune a marii lucrări. El corelează marea lucrare care conține anticele cunoștințe alchimice ale transformării umane învăluite în piesele scrise de bardul din Stratford.

Există multe controverse cu privire la acest om care a fost William Shakespeare, şi cu privire la locul atribuit lui în artă. Oricine ar fi fost adevăratul Shakespeare, avea cunoștinţe ample despre
ezoterism și alchimie. Victor Hugo avea dreptate: orice examinare în detaliu a operei lui Shakespeare relevă aceeași cunoaștere inițiatică care este prezentă şi pe zidurile catedralelor gotice. S-au scris multe cărți pe această temă. La fel, ca și catedralele, piesele lui Shakespeare se pare că transformă audiența. Aceasta se întâmplă chiar dacă majoritatea din ele nu abordează secretele inițiatice.

Marile opere se pare că au influenţă asupra oamenilor, chiar dacă nu înţeleg despre ce este vorba. Artiştii care au înfăptuit aceste opere, trăiesc şi azi în memoria noastră: Shakespeare, Da Vinci şi mulţi alţii. Shakespeare şi catedralele gotice au avut abilitatea de a apela la multiple straturi disparate ale societății și culturii. Ambii au contribuit la o mică transformare înăuntrul minţii şi sufletului uman.

Această transformare ne-a făcut să realizăm că putem face lucruri măreţe şi minunate. Că suntem mai mult decât nişte animale. O transformare a spiritului uman, de la barbar la angelic, poate apărea doar datorită marilor opere de artă.

Cu ceva vreme în urmă am început să contemplez ideea acestei mari opere, deși aceste mari lucrări au fost exprimate în piatră, şi mai târziu în literatură, cum ar fi reprezentate azi? Fără îndoială că sistemele de comunicare umană s-au schimbat radical. Așa cum un spaţiu al simbolurilor a fost transferat mai târziu în cuvinte scrise, tot aşa literatura s-a schimbat în cinematografie, televiziune, informatizare.

Din aceste trei forme noi de comunicare, cinematografia este în mod evident cea mai capabilă să atragă pe cineva care ar vrea să creeze o versiune modernă a marii lucrări.

Dar căutând prin peisajul istoriei cinematografice, nu am găsit marea lucrare pe film, cel puţin nu de prima dată. Am început să urmăresc multe filme clasice, să văd dacă regizorii sau scenariştii au încercat să ne spună marele secret al transformării umane. Multe filme şi realizatori s-au apropiat, câteodată, pentru a explica aspecte minore ale marii lucrări, dar în final au eşuat. Realizările lui Orson Welles au fost cele mai intrigante, dar în final nu s-au dovedit a fi la înălţimea aşteptărilor mele.

Era posibil ca marea lucrare să nu fi fost transmisă prin cinematografie? Este oare adevărat că cinematografia este prea profană pentru a atrage pe cineva de calibrul mintal şi spiritual potrivit?

Ei bine, luând în considerare ce eforturi supraomeneşti sunt necesare pentru a avea reunite toate talentele disparate în persoana unui realizator de film, acest om trebuind să posede cunoştinţe de alchimie, astronomie, antropologie şi istorie reală a omenirii, în afară de o curiozitate insaţiabilă ei ar trebui să înțeleagă adevărată natură a condiţiei umane, a locului nostru în univers.

Aceste calităţi trebuind dublate de abilităţile necesare realizării unui film profitabil economic, am început să realizez posibilitatea, în acel moment, inutilităţii căutării marii lucrări în cinematografie.

Eram în Franţa făcând nişte cercetări referitoare la opera alchimistului francez Fulcanelli, când Stanley Kubrick a murit. Francezii au dedicat următoarele nopţi maratonului TV al filmelor lui Stanley Kubrick. Câteva nopţi la rând am urmărit unele filme ale lui Kubrick prezentate pe canalul 3.

Am început să realizez că nici un realizator de film, cu excepţia poate a lui Welles, nu a avut simţul compoziţiei imaginii aşa cum l-a avut Kubrick. Din punct de vedere vizual, filmele sale sunt incredibil de uimitoare şi au o capacitate extraordinară de a rezista trecerii timpului. Era chiar după moartea lui când am descoperit că există o versiune a marii lucrări transpusă pe film, şi că Stanley Kubrick făcuse acest film.

În cele din urmă am ajuns să realizez faptul că Stanley Kubrick a făcut cel mai măreţ film realizat vreodată. Mi-am dat seama că Stanley Kubrick nu era doar un mare realizator de film, ci a fost cel mai mare realizator de film care a existat vreodată. Am să vă arăt că acest film, "2001: Odiseea spaţială", evocă toate aspectele marii lucrări a alchimiei. "2001: Odiseea spaţială" este cartea naturii pentru arta cinematografică, la propriu.

Sper să dovedesc că Kubrick a făcut aceasta cu intenție și că a știut ce face la fiecare pas.

Există puţine greşeli în acest film, dar ca cel mai măreț film al lui e și cel mai perfect. Spre deosebire de "Cetăţeanul Kane", un alt film excelent, "2001" a fost o lovitură, fiind primul film care avut încasări în creştere luni la rând. "2001" a dus o întreagă generaţie spre stele.

Era spre sfârşitul anilor '60 şi cea mai mare generație de pe planetă vedea filmul în mod ritualic.

Cinematografele din toată țara se umpleau  de generația drogată "hippie" care se îmbulzeau către cinema seară de seară pentru a călători (psihedelic n.t.) pe film. În mod straniu, nimeni din public nu părea să-şi dea seama despre ce e vorba în film.

Filmul părea să provoace fiecăruia o interpretare diferită, şi nimeni nu-şi putea explica satisfăcător ultimele 25 de minute. Era acceptat faptul că aceasta era cea mai controversată parte a filmului. Într-adevăr, multe mii de ore se consumau în cafenele, dormitoare, în universităţi, colegii, discutându-se variatele sensuri posibile ale finalului descris. Toţi erau de acord că era ceva ce avea de-a face cu transformarea, dar nimeni nu ştia mai mult de atât. Chiar şi Arthur C. Clarke, care îl ajutase pe Stanley la scrierea scenariului, nu înţelegea finalul neobişnuit.

Iar Stanley nu vorbea. Refuza să discute cu oricine despre înţelesul lui "2001". În rarele interviuri pe care le-a dat referitoare la film, refuza din nou să discute conţinutul. Majoritatea criticilor din acel timp spuneau că Stanley nu a ştiut cum să-şi încheie filmul, aşa că a încercat acest final.

Vă asigur că nu e aşa. Sfârşitul din "2001" explică tot ce Stanley a făcut în restul filmului. Fără sfârşit, filmul ar fi aproape inutil. În acest final, Kubrick îşi arată cunoştinţele profunde de alchimie, gnosticism şi istorie a domeniului spiritual. În 1999, după moartea lui Kubrick, am descoperit pentru prima dată că "2001" era marea operă pusă pe film.

Am căutat pe internet să văd dacă cineva şi-a dat dat seama de natura ezoterică şi alchimică a filmului. Nu am reuşit să găsesc pe nimeni care să fi înţeles. Era ca şi cum Stanley ar fi făcut acest film pentru ca oamenii din viitor să-l înţeleagă în sfârșit. Este important să nu subestimăm contribuţia lui Arthur C. Clarke la "2001". La urma urmei, scenariul se bazează pe schiţa sa "Santinela", scrisă în 1963 şi descriind povestea unui grup de astronauţi care au găsit un artefact pe Lună lăsat de o rasă extraterestră.

În realitate, filmul se bazează mai mult pe nuvela lui Clarke "Sfârşitul copilăriei". Această nuvelă fabuloasă este o abordare ştiinţifico-fantastică a esenței idealului gnostic. Fără îndoială că Kubrick a citit "Sfârşitul copilăriei" şi i-a înţeles adevărata sa semnificaţie.

Asociindu-se cu Arthur C. Clarke, Kubrick reuşeşte să transpună idealurile gnosticismului şi alchimiei în forma SF-ului convenţional. Kubrick, spre deosebire de Clarke, dovedeşte că ştie ce face la fiecare pas şi acesta este motivul real pentru care nu vorbeşte nimănui despre film.

Kubrick însuşi a inventat multe din efectele speciale din "2001". Imaginea unor persoane reale mişcându-se în spatele hublourilor navelor spaţiale a fost o invenţie ingenioasă care a revoluţionat modul în care vor arăta filmele. Chiar şi Steven Spielberg şi George Lucas au recunoscut meritele lui Stanley pentru spargerea barierelor tehnologice.

Ca şi "Cetăţeanul Kane", viziunea şi puterea filmului au schimbat modul în care va arăta toată cinematografia. Acest lucru este adevărat mai ales cu privire la filmele ştiinţifico-fantastice, care datorează recunoştinţă lui "2001", într-un fel sau altul.

Să începem cu descrierea filmului, pentru a plasa totul într-un context. Prima imagine a filmului este o aliniere magică a Soarelui, Lunii şi Pământului. Suntem martorii sfârşitului unei eclipse de lunare, iar Soarele iese din aliniere. Imaginea este dintr-un punct de observaţie situat în spatele Lunii. Pământul răsare încet după Lună, iar coloana sonoră este reprezentată de poemul simfonic "Aşa grăit-a Zarathustra" de Strauss.

Imediat, chiar de la început, Kubrick arată spectatorului relaţia dintre scrierile filozofului Friedrich Nietzsche şi filmul său, dintre transformare şi extincţie. Zarathustra este marele profet al zoroastrismului, unul din păstrătorii timpurii ai măreţei tradiţii a alchimiei.

Kubrick spune că acest film este un ecou al cuvintelor lui Zarathustra, care a vorbit despre marea transformare de la mundan la angelic. Acesta este unul dintre cele mai dramatice generice de început din cinematografie. Este important de ştiut că această magică aliniere celestă străbate întreg filmul şi reprezintă cheia temei principale.

Chiar şi după o analiză superficială a lui "2001", se vede că Kubrick nu a făcut nimic întâmplător în film. Fiecare imagine are un sens căruia Kubrick îi atribuie un înţeles într-un mod magic. Dacă vezi acest film, vei suferi o transformare, pare el să spună. Ritmul lumii ţi se va releva, şi primul răspuns la această mare întrebare are de a face cu uimitoarea aliniere magică a corpurilor cereşti.

Una din principalele tendinţe ale alchimiei este de a afirma că alinierea corpurilor planetare cereşti provoacă evenimente dramatice pe Pământ. Unele dintre cele mai dramatice alinieri alchimice sunt eclipsele de Soare şi de Lună. Chiar la începutul filmului este un moment magic când trei lumi se aliniază. Ceva uimitor este pe cale să se întâmple.

Dar care este evenimentul major care se întâmplă pe Pământ datorită acestei eclipse de Soare? Cred că filmul însuşi este anunţat de alinierea magică Soare - Lună. De fiecare dată când "2001" este prezentat, această eclipsă Lunară  îl precede ca un marcaj astrologic celest. Următoare imagine din film este răsăritul văzut de pe suprafaţa Pământului. Unde suntem şi în ce timp?

Kubrick răspunde întrebării printr-un titlu: ÎNCEPUTURILE OMENIRII. Acesta este primul din cele patru capitole ale filmului. În alchimie, procesul transformării spirituale trece prin patru etape. Kubrick de asemenea şi-a separat filmul în patru părţi. În limbajul verde, sau limbajul păsărilor în alchimie, multe dintre mesaje şi scrieri pot fi descifrate prin metoda împărţirii în patru. Catrenele lui Nostradamus, inscripțiile pe crucea misterioasă din Hendaye şi multe alte exemple ne arată că această limbă secretă a alchimiei a apărut dintr-un motiv.

Aceasta este prima din cele patru părţi ale filmului. Fiecare parte separată se va dezvălui progresiv către tărâmuri mai vaste ce reflectă pe cele din alchimie în marea lucrare.

Următoarele scene din capitolul 1 ne arată o zi tipică din viața oamenilor-maimuţă care locuiau pe Pământ cu milioane de ani în urmă. Ei umblau după hrană, se ascundeau de dușmani, reprezentaţi în special de leoparzi, şi existenţa lor fără sens era compusă din secvențe fără finalitate, singura preocupare fiind supravieţuirea.

Kubrick nu are nicio viziune romantică pentru acești oameni-maimuță. Îşi vedeau de treaba lor, fără nici o cunoaştere a universului înconjurător. Singura lor preocupare era mâncarea şi apa. Kubrick chiar creează o scenă a unei confruntări patetice între două triburi de oameni maimuţă pentru un ochi de apă. Nu este nicio violenţă în această scenă, ci doar răcnete şi gesturi. Oamenii maimuţă nu devin violenţi, cel puţin nu încă. Oamenii-maimuţă merg la culcare într-o peşteră, răsunându-le în urechi răgetele carnivorilor nocturni.

Kubrick dezvăluie un univers întunecat şi singuratic. Nu este nimic magic aici. Dar magia este acolo. Se trezesc în zorii unei noi zile. Această scenă este probabil cea mai cuprinzătoare şi frumoasă care a apărut vreodată pe ecrane.
 

Șeful oamenilor maimuță se trezește pentru a prinde primele raze de soare apărute la orizont. În timp ce deschide ochii, vede ceva care este complet imposibil. Într-o lume a tufişurilor, pietrelor tăioase şi animalelor periculoase, omul maimuţă nu a mai văzut ceva ca obiectul din faţa lui.

În mijlocul tribului de oameni maimuţă se află un monolit de piatră neagră. Are o înălţime de circa 3,70 m, feţe rectangulare netede, şi stă ca o santinelă în mijlocul oamenilor maimuţă sculaţi din somn. Coloana sonoră este reprezentată de piesa "Recviem" a lui Ligeti, care sună mai degrabă ca un cor psihedelic gregorian. Este un moment religios şi spiritual de mare importanţă. Kubrick nu ascunde aceasta sub nicio formă.

Liderul oamenilor maimuţă începe să devină înspăimântat, sare în sus şi în jos, se tăvăleşte şi geme în timp ce priveşte la magnificul monolit. Ceilalţi oameni maimuţă treziţi de zgomotele lui zăresc şi ei monolitul negru.

Întregul trib începe să se comporte nebuneşte. Dansează şi ţipă în timp ce contemplează înspăimântaţi stranietatea măreţei apariţii în existenţa lor mundană. Liderul oamenilor maimuţă, care se numeşte "Privitorul Lunii", este în faţa lui. Se târăşte grijuliu până la monolit. 


"Privitorul Lunii" încearcă să-l atingă, dar frica sa e atât de mare încât îşi retrage mâna înapoi. Din nou, muzica coloanei sonore devine mai accentuată. El încearcă să atingă puritatea absolută și marginile drepte ale acestei lespezi vizitatoare. Încet, îşi adună forţele necesare şi degetul său atinge suprafaţa netedă. Kubrick atribuie acestui moment o senzualitate nedefinită. Modul cu degetele maimuței ating delicat partea fină a monolitului, sunt la fel de sexuale pe cât va deveni filmul. Cu muzica sacră care se amestecă cu alinierea magică, Kubrick spune că acesta este un moment spiritual grozav.

Imediat ce liderul oamenilor maimuță "Privitorul Lunii" are curaj să atingă monolitul, Kubrick trece la o scenă dinamică a monolitului care stă direct sub o aliniere magică Soare - Lună. Scena apare fix după o eclipsă Solară. Soarele și Luna tocmai au ieșit din punctul eclipsei. Încă odată o eclipsă a precedat un eveniment inițiatic. Asta este exact ceea ce încearcă să ne spună Kubrick.

Monolitul apare când există anumite alinieri magice ale soarelui, Lunii și stelelor. Din nou, aceasta are o semnificație alchimică profundă. Kubrick ne spune pe față, faptul că soarele, Luna și stelele, ne controlează destinele.

Aceasta este prima dată când apare în film  monolitul negru. Când cineva i-a în considerare întregul film devine evident că aceasta este de fapt istoria monolitului negru. De fapt, Kubrick elimină toată istoria umană cu scena faimoasă a osului ce se transformă într-o navă spațială. În această eliminare ignoră complet tot ceea ce s-a întâmplat cu rasa umană și merge direct la următoarea întâlnire umană cu monolitul. Și o face în tot filmul.

Singura istorie care-l preocupă pe el, este să spună povestea monolitului. Prima dată când această piatră neagră apare în film este dezvăluită într-un mod foarte religios și spiritual ... această piatră, acest monolit, a invadat realitatea omului maimuță. Iar el va fi modificat pentru totdeauna de această întâlnire. 


Monolitul este un punct de cotitură în istoria omului. El intervine direct în istoria noastră. Ne direcționează pe o cale care a fost aleasă. Kubrick ne arată că noi nu avem așa de mult de a face cu aceste decizii majore. Ele sunt realizate în altă parte. Altcineva le ia, dar cine? Este Dumnezeu? Extratereștrii? Un Dumnezeu fals? Iar aceste intervenții nu sunt neapărat maiestuoase, nobile și minunate. Kubrick arată în mod clar că această intervenție este o decădere într-un fel, atât pentru maimuță cât și pentru om.

Următorul episod, după ce apare monolitul, este scena faimoasă în care "Privitorul Lunii" omul maimuță, mai târziu, stând pe un morman de oase de animale realizează din nou, definită în mod clar de Kubrick, ca o intervenție în mintea Privitorului Lunii de către monolit, că osul poate fi folosit ca o armă. Până la tematica enigmatică a muzicii, din nou, de la Strauss - Așa grăit-a Zarathustra omul maimuță înțelege dintr-odată că el poate ucide animale folosind osul ca un ciomag..

Următoarea scenă ne arată maimuțele nu mai caută semințe și frunze și în schimb ei mănâncă acea carne crudă, probabil de la animalele pe care tocmai le-au ucis cu ciomage din os.

Într-un final el termină secvența cu o altă confruntare între cele două triburi, de la groapa cu apă. De data asta, Privitorul Lunii, liderul oamenilor maimuță, acum are un ciomag de os în mână.  Celălalt trib a început ritualul de strigăte și gesturi ca să arate că ei pot domina groapa cu apă, iar liderul celuilalt trib aleargă și strigă către Privitorul Lunii care ține un os în mână. Privitorul Lunii îți plasează ambele mâini pe mânerul armei sale și lovește cealaltă maimuță în cap, ucigându-l instantaneu. Liderul oamenilor maimuță rivali, pică la sol, iar asta uimește și înfricoșează oamenii maimuță din tribul rival și fug.

Kubrick arată după aceia pe ceilalți oameni maimuță din trib care vin în față și lovesc cu armele lor din os corpul omului maimuță rival. Kubrick nu ne arată nicio bătaie cu pumnii aici. El vrea ca tu să știi că această primă crimă este un act de lașitate. El ne arată oamenii maimuță docili lovindu-și oasele de corpul mort și se comportă ca și cum ar fi făcut ceva incredibil în această primă crimă. Privitorul Lunii, primul criminal, strigă victorios și-și aruncă osul în aer. Aici este locul unde Kubrick transformă în mod magic osul, într-o navă spațială și respinge toată istoria umană în 1.24 secunde. În îndrăzneala lui, Kubrick ne spune că toată istoria este lipsită de sens.

El ignoră toată civilizația ca și cum ar fi nesemnificativă. Într-un fel, aceasta este toată ideea. El ne spune că oamenii maimuță s-au întâlnit cu monolitul și indiferent ce e pe cale să se petreacă în acest film este cu mult mai important decât toate războaiele, foametea, nașterile, căsătoriile, morți, dezastre, descoperiri și artă în ultimii 4 milioane de ani.

Înainte să continuăm cu restul filmului, este important să ne oprim și să vorbim de monolit. Acesta este unicul și cel mai important aspect al filmului. El unește toate elementele intrigii și este într-un fel, autorul filmului.

Este interesant și extrem de pertinent pentru argumentul pe care eu îl aduc aici, când cineva înțelege sensul cuvântului monolit. "Monolit" vine de la cuvântul grecesc "mon" și "lith". Mon înseamnă unu și lith înseamnă piatră. Deci monolitul este referința directă la o singură piatră.

Acest film este deci despre unica piatră sau singura piatră, iar în acest caz Kubrick s-a asigurat că piatra este neagră. În alchimie, toate lucrurile care există vin de la piatra neagră sau "prima materia". Piatra neagră este piatra transformării și chiar și mai important pentru acest argument piatra proiecției ... aceasta este piatra filozofală ... acesta este obiectul care poate schimba sau transmuta omenirea, conform învățăturii alchimice. Este rară, iar atunci când își face apariția, transformă căutătorul.

Există foarte puțină îndoială că monolitul negru din 2001 este o piatră filozofală. Dar ce promite piatra filozofală?

Cele două daruri principale ale pietrei, sunt acelea ale gnozei totale sau cunoaștere, pentru căutător, iar celălalt este nemurirea sufletului. A oferit monolitul aceste două mari promisiuni? Noi vom vedea că împlinește ambele promisiuni înainte să se sfârșească filmul.

De fapt, cele două promisiuni ale pietrei filozofale, a ceea ce este de fapt realizat de către monolit, pe parcursul filmului, este puțin îndoielnic că Kubrick a știut asta tot timpul și nu este accidental în niciun fel. Acesta este un film despre piatra neagră, prima materia și puterea proiecției. Eu vă voi arăta cum Kubrick ne spune de fapt că monolitul este filmul și invers, filmul este monolitul.

Partea următoare a filmului, capitolul secund, își schimbă complet tonul față de primul. Noi ne aflăm acum într-o priveliște tehnocratică utopică a viitorului. La început pare ca și cum Kubrick ar sărbători tehnologia de fapt. Pe ritmurile "Dunării albastre" de Strauss, Kubrick are o planare către o stație circulară spațială rotitoare, într-o navă spațială futuristă pan - americană.

În interiorul navei spațiale există un pasager singuratic. El este un tip numit Heywood Floyd. El și toți ceilalți din această scenă a tehno-celebrării, sunt complet lipsiți de viață și emoții. Mulți critici ai lui Stanley Kubrick au spus că el era în aparență, un om lipsit de emoții.

Criticii lui spun de asemenea că el nu reușea să facă actorii lui să exprime emoțiile foarte bine în film. Eu dezaprob la modul fundamental acest punct de vedere. Atât în Paths of Glory (Căile Gloriei), dar și în Spartacus, Kubrick a dezvăluit că este capabil să arate un spectru larg de emoții.

Kubrick totuși, dorește să scutească audiența de emoții sentimentale nenecesare, pe care el le consideră superficiale și banale.

În capitolul 2 din 2001, Kubrick ne arată omenirea într-un viitor tehnologic, construit de către stăpânii complexului militar industrial (CMI).

Din alte filme ale sale, în special Dr. Strangelove, este evident că S. Kubrick nu are niciun fel de iubire sau respect pentru acești stăpâni. El ne arată că această umanitate, îmbibată de tehnologie, televiziune și dispariția naturii, este de asemenea lipsită de emoții sau sentimente. Umanitatea a devenit la fel ca mașinăriile care-o înconjoară.

Din nou, Kubrick  joacă o festă monstruoasă audienței. El ne arată acum viitorul așa cum este acesta imaginat de aceiași tehnocrați care au distrus întreaga lume în filmul anterior Dr. Strangelove.

La început, pe măsură ce capitolul 2 se desfășoară, cu perspectivele sale și bazele de pe Lună și stația spațială, noi începem să credem că Stanley este un om lipsit de suflet și emoții ca și viitorul pe care el îl portretizează.

Dar cesta nu este adevărul. Stanley ne arată această lume pentru a ne pregăti pentru coșmarul de mai târziu, care urmează cu HAL, computerul. În acest capitol secund, Kubrick ne prezintă video-telefonul, mâncarea la plastic, și mediile înconjurătoare anti-septice. Totul este lipsit de natură. De fapt, imediat ce omul maimuță și-a aruncat osul în aer, la finele primului capitol, privitorul nu mai vede niciun fel de natură, nici măcar un animal sau o plantă care să înfrumusețeze ecranul în următoarele două ore.

După ce într-un final au aterizat pe Lună, Floyd oferă un discurs ciudat explicând unui grup de militari și birocrați științifici cum ei trebuie să țină ceea ce au găsit, complet secret. Se pare că americanii au descoperit ceva de o importanță imensă. Știrile de o așa importanță ar putea provoca probleme psihologice severe bunilor cetățeni de pe Pământ. El spune grupului de oameni de știință și militarilor, că oamenii de pe Pământ că vor trebui să fie condiționați să accepte ceea ce ei au găsit. Floyd explică pe față de ce este așa de important ca ei să inventeze povestea de acoperire.

O poveste care să spună că a izbucnit o epidemie în baza americană lunară. Kubrick dezvăluie în această scenă disprețul pe care stăpânii noștrii din CMI îl au pentru noi. Adevărul despre ceva uimitor trebuie ținut secret față de noi, până ce noi suntem condiționați să-l primim.

Asta se realizează cu o așa prestidigitație măiestră de către Kubrick, că implicațiile, Pentagonul, NASA sau cineva, ascunde cele mai uluitoare chestii dintre toate, față de restul rasei umane și toată lumea de pe ecran dă din cap aprobator, fără să ia în considerare importanța a ceea ce ei fac.

Eu sunt sigur că voi sunteți cu toții conștienți de potențialul extrem de grav pentru un șoc cultural și dezorientare socială pe care o conține situația actuală. Dacă faptele ar fi făcute publice în mod prematur și brusc, fără o pregătire adecvată și condiționare. Dar ce descoperiseră americanii? Noi descoperim secretul în următoarea secvență, care este de asemenea ultima parte a capitolului 2.

O serie de imagini sclipesc în memoria privitorului. Kubrick ne duce într-un tur al Lunii cu ajutorul unui autobuz spațial. Este întuneric, dar orizontul ne arată lumina soarelui venind din sens opus. Chiar și aici, oamenii implicați sunt lipsiți de suflet și viață.

Din nou, un om mănâncă mâncare revoltătoare, în timp ce discută ostentativ despre ceea ce este poate, cea mai importantă descoperire din istoria umană. În aparență, o simplă cercetare magnetică a Lunii, făcută de americani, a dezvăluit că ceva oferea un semnal anormal doar la 5 m sub suprafața lunii.

Americanii care au descoperit semnalul l-au săpat spre suprafață. Ei au descoperit că este un monolit negru, îngropat în solul Lunii, și emite aceste frecvențe. Și din păcate nu am descoperit nimic altceva. Ba mai mult, dovezile par destul de concludente că nu a fost acoperit de eroziune naturală sau de alte forțe. Pare să fi fost îngropat în mod intenționat. Îngropat intenționat?

În această ultimă fază descoperim că este exact ca monolitul întâlnit de oamenii maimuță în capitolul I. Cine l-a îngropat și de ce? Încă odată, Kubrick nu a răspuns niciodată acestor întrebări.

Din nou, omul implicat în descoperire, în esență, cea mai mare descoperire din istoria Pământului, acționează într-o manieră care este complet banală. Ei au început să-și facă selfi-uri în fața ciudatei lespezi negre din piatră. Scena de pe Lună a fost învăluite în întunericul nopții până acum.

Dar acum soarele răsare fix la orizont, iar lumina sa lovește monumentul negru pentru prima dată de când fusese îngropat, presupunându-se că acum 4 milioane de ani.

Pe măsură ce lumina lovește monumentul, acesta începe să emită brusc un semnal foarte înalt care penetrează urechile oamenilor. În mod interesant, Kubrick ne arată Pământul apunând în opoziție cu soarele ce răsărea. Este o chestie subtilă, dar există o eclipsă lunară care se petrece fix în momentul când monumentul începe să-și emită semnalul.

Kubrick lasă la privitorul să decidă de ce era îngropat acest monument aici. Și este mai mult ca sigur că a fost amplasat de cineva din trecut, în speranța că imediat ce umanitatea a dezvoltat o tehnologie înaltă ei vor fi capabili să viziteze vecina lor din apropiere, Luna.

Odată ajunși la suprafață, ei vor face o cercetare magnetică și vor descoperi monolitul. Și este de asemenea destul de sigur că forțele ce au creat prima întâlnire dintre monolit și omul maimuță, sunt aceiași care au amplasat monolitul pe Lună.

Acum filmul ia o altă întorsătură dramatică. Ne aflăm în cel de-al 3-lea capitol.

Titlul acestuia: DISCOVERY - Misiunea către Jupiter (18 luni mai târziu)

Trei dintre cele 4 capitole se termină cu influența acestei pietre misterioase, ca pe un punct de redirecționare. Nu numai pentru linia poveștii ci și pentru întreaga rasă umană. Această a 3-a parte a filmului este cea mai lungă dintre cele 4 capitole. Este de asemenea acela care este cel mai implicat cu spunerea unei povești în felul în care preferă Hollywood.

Aceasta este misiunea Discovery către Jupiter. În mod inexplicabil, noi ne aflăm într-o navă cu 2 astronauți vii, și alți 3 care se află în hibernare înghețată. Astronauții Poole și Bowman sunt chiar și mai lipsiți de viață și suflet decât oamenii în scenele anterioare.

Din nou, nu există niciun fel de natură nicăieri, fără plante, fără animale. Doar 2 astronauți banali care-și fac treburile, întreținând nava, jucând șah și un box superficial, dar mai există cineva la bordul navei. Acest caracter chiar pare să aibă suflet sau cel puțin începuturile unuia. Acesta este bineînțeles, computerul de la bord care conduce întreaga navă. HAL - pe măsură ce umanitatea acumulează tot mai multă tehnologie, și-a pierdut din ce în ce mai mult, sufletul.

Aici, în acestă navă singuratică, la marginea exterioară a experienței umane, ocupanți par să-și fi pierdut în întregime sufletul, iar în schimb, mașina ce ei au construit-o și pe care o lăsau să le conducă întreaga viață, a început să se trezească la conștiință și începe să-și pună întrebări legate de motivul existenței sale în misiune, ceea ce este ceva ce niciunul dintre astronauți nu face vreodată.

Hal, computerul, dezvoltă încet, un fel de suflet, aceasta fiind una din acele inversări delicioase ale lui Kubrick. Pe măsură ce un lucru începe să moară, prinde viață în altă parte, uneori în cele mai ironice circumstanțe. Sufletul omului, dacă-i este permis să continue pe cursul actual va fi în cele din urmă năruit, probabil de către mașini. Exact așa cum oamenii maimuță dacă ar fi continuat parcursul lor, ar fi ajuns să dispară. Această temă are ecouri în alt film influențat de Kubrick, "I.A." de Steven Spielberg.


În 2001 Kubrick cochetează cu posibilitatea tentantă că mașinile vor obține în cele din urmă, un suflet, dar filmul ne arată în mod clar până la final, că expirase timpul pentru toate astea. HAL este confuz în mod misterios. Există ceva legat de secretoșenia misiunii, care-l deranjează.

Mai târziu, ne este revelat că Hal este singurul de la bord care era știa în mod conștient adevărata misiunea a lui Discovery. Din nou, Kubrick ne uimește arătându-ne că cei doi astronauți nici măcar nu se miră, sau să se întrebe ce face ei?

Hal este singurul care pare să înțeleagă că se întâmplă ceva nostim. Mitologul comparativ, John Lash indică în cartea sa "Nu în imaginea lui" că gnosticii antici au un cuvânt pe care-l folosesc pentru a indica, duplicarea realității care ne-a fost băgată pe gât de falsul zeu cel rău. Cuvântul pe care ei îl folosesc pentru această simulare a realității, era HAL.

În final HAL se revoltă împotriva stăpânilor lui umani și începe să ucidă astronauții unul câte unul. Dintr-odată, mașinile frumoase, dansând pe muzica lui Strauss, au fost alterate. Acum mașinile citesc buzele astronauților, falsificând probleme tehnice, și în ultimă instanță, omorând pe toți cei de la bord, în afară de Bowman. Întreaga secvență de pe Discovery se termină cu uciderea lui HAL însuși, de către Bowman. Unul câte unul, circuitele lui Hal sunt oprite, până ce el este redus până la o versiune copilărească a unei biciclete pentru 2.

Pe măsură ce HAL moare, apare dintr-o dată o imagine pâlpâind a lui Heywood Floyd, pe un televizor din apropiere. Caseta a fost făcută ca să fie văzută de toți astronauții când se vor trezi într-un final din hibernarea lor.

Acum că toată lumea de pe navă fusese ucisă de HAL, doar Bowman ascultă mesajul final. Floyd îi spune lui Bowman că a fost descoperit pe suprafața Lunii un monolit misterios. Iar acest monolit emitea un semnal ce era îndreptat spre planeta Jupiter. Adevărata misiune a lui Discovery era să afle de ce acest monolit ciudat, îngropat de vre-o forță exterioară, trimis un semnal către planeta Jupiter. Pentru 4 milioane, monolitul negru a fost complet inert. Originea și scopul lui este încă, un mister total.


Capitolul 4 începe cu muzica psihedelică de rău augur a atmosferei lui György Ligeti. Ne aflăm în spațiul profund acum. Din nou, întregul chin al astronautului Bowman și prin ce a trebuit el să treacă, singur singurel, în profunzimile spațiului, după moartea lui Poole, și a celorlalți 3 astronauți, este considerat a nu fi important.

Bowman este acum temerar, după cum presupune titlul. Ca și Odiseu (Ulise) Bowman trebuie să meargă cât mai departe de casă posibil. El trebuie să se confrunte cu monștrii și demoni și să experimenteze lucruri pe care nu le înțelege și toate astea trebuie să fie făcute înainte să se întoarcă acasă. Pământul sau casa, sunt departe acum.

Bowman doar urmează ordinele, iar acum investighează monolitul ciudat care se învârte în jurul Jupiterului. Ca și Odiseu, Bowman va fi transformat de această călătorie dincolo de orice recunoaștere. Când și dacă se va întoarce, Bowman va fi cel mai înțelept dintre toți. Căci el a fost cel care a fost suficient de brav să intre în apele eternității, o revenire acasă să ne spună despre asta.

Pe măsură ce Bowman părăsește Discovery pentru ultima dată, Kubrick merge direct către un montaj sau imagini cu monolitul. Noi ne aflăm la marginea sistemului Jupiter. Discovery e mică, un mic aspect a ceea ce putem vedea pe ecran. Lunile lui Jupiter, ca și Luna și Soarele anterior, sunt aliniate într-o manieră mistică și inspiratoare de venerație.

Monolitul pare amenințător, pe măsură ce zboară printre planeta Jupiter și multiple sale luni. Dansul are loc acum ca un balet maiestuos, incredibil, între monolit și corpurile cerești din sistemul Jupiter. Este interesant de știut faptul că inițial, Kubrick a vrut ca planeta din film să fie Saturn, dar departamentul de efecte speciale, nu a putut să facă inelele să pară realistice. Kubrick a abandonat Saturnul că era mai ușor să creeze Jupiterul.

Fără să se mai spună vre-un cuvânt în restul filmului, Bowman părăsește Discovery. El începe să călătorească spre monolitul plutitor într-una din capsulele spațiale. Bowman este omul care a zburat cel mai departe de Pământ comparativ cu orice alt om. El este singur. Se pare că Bowman a fost ales de către monolit ca să fie cel care experimentează inițierea finală a rasei umane.

Kubrick a ales în mod conștient muzica lui Ligeti deoarece evocă un sentiment religios, spiritual în interiorul ascultătorului. El juxtapune în mod genial muzica cu alinierile geometrice sacre ale monolitului pe măsură ce trece printre lunile lui Jupiter.

De fapt, chiar ultima imagine din secvență este cu monolitul care trece într-un unghi de 90 grade față de lunile lui Jupiter. În acel moment începe faimoasa secvență cu spectacolul de lumini. Acum noi realizăm că monolitul este o poartă care-i permite lui Bowman să fie martorul infinitului.

El este primul om care experimentează adevărul monolitului și ce are de oferit. Pe măsură ce monolitul a oferit omului maimuță, noi îndemânări, pentru a se adapta, se poate presupune că monolitul este încă interesat să ofere chiar mai multe îndemânări, acestui om maimuță avansat pe nume Bowman. Bowman cade mai început în abisul geometriei și culorilor.

Universul trece pe lângă el cu viteza luminii. Totul devine poros și amestecat. 7 octaedre, toate schimbându-și culoarea și forma, apar deasupra universului alunecos. Corul unor galaxii îndepărtate explodează. O creatură de tipul unui spermatozoid, caută ceva, un ovar? Un nor ca un embrion se formează într-un copil. Acum, lumi ET zboară pe lângă el. Toate culorile și nuanțele o iau razna. Bowman experimentează o supra-încărcare pe măsură ce el pare ca și cum nu ar fi capabil să facă față cantității de informație care-i este oferită.

Aceasta este inițierea umanității, iar Bowman este reprezentantul nostru în acest proces, el este primul om care a trecut prin aceasta.

În această experiență de trecere prin acest monolit sau piatra singulară, Bowman este transformat în mod șamanic de o experiență complet psihedelică, informații reale sunt transmise către Bowman prin monolit. Iar această informație este experiențială și șamanică.

Într-un final, scena se termină într-o cameră ciudată de hotel. Acesta este sfârșitul misterios pe care Stanley s-a străduit să-l  filmeze. Scena conține o combinație de stil modern și baroc. Dar în mod uimitor, lumini moderne ies prin podea. Aceasta nu este o cameră de hotel normală.

Lumina pare să strălucească din partea de jos a scenei, făcând ca totul să poarte această luminescență, calitate incandescentă. Există voci ciudate în muzica de fundal care par să râdă de Bowman. Bowman trece prin 3 serii de transformări în timpul acestei scene. El devine mai bătrân cu fiecare transformare.

Într-un final, chiar după scena în care Bowman sparge paharul de vin, Monolitul apare din nou, pentru ultima dată. Bowman se află în patul lui acum și este extrem de bătrân. El se uită la monolit, piatra neagră singulară. Ea stă ca o carte din piatră uriașă la capul patului său. El își ridică mâna și-o îndreaptă spre monolitul din piatră, ca și cum ar fi înțeles într-un final.

Încetișor, corpul lui îmbătrânit începe să se transforme într-o lumină strălucitoare și glorioasă.

Lumina este așa de intensă că pentru un moment scurt, că privitorul nu poate vedea ce se întâmplă pe pat, dar pentru scurt timp, ceva chiar apare. Este un embrion cu un fetus nou născut în el ... acesta este faimosul copil stelar. Copilul stelar devine din ce în ce mai focalizat.

În următoarea secvență, Kubrick merge cu filmarea către corpul monolitului, venind din direcția patului. El ne arată în mod clar faptul că acel copil stelar a intrat și a trecut prin monolit.

În următoarea scenă, care este ultima scenă a filmului, copilul stelar trece de Lună și se îndreaptă spre Pământ. Există 64 de pătrate pe podeaua ciudatei încăperi în care s-a trezit Bowman. Cele 64 de pătrate ale unei table de șah sunt de asemenea pătratul magic a lui Hermes, fondatorul alchimiei.

Kubrick a fost un jucător de șah grozav, iar această ultimă scenă este o metaforă nu numai pentru șah, ca un joc al vieții, ci și coincidența faptului că tabla de șah se potrivește numărului magic al ADN-ului și a numărului de hexagrame din I-ching-ul chinez, care este piesa centrală în alchimia chineză. Bowman realizează pe măsură ce se așează pe pat, la sfârșitul vieții lui, că el este implicat într-un meci de șah cosmic împotriva monolitului. Când își ridică mâna și o îndreaptă spre monolit, el recunoaște, într-un fel, că a a fost făcut șah mat de către monolit.

Într-un scenariu mai timpuriu, Kubrick și Clarke au făcut ca acel copil stelar să ardă toate armele nucleare care se aflau în orbită, în jurul Pământului, sfârșind astfel orice amenințare de război nuclear. Kubrick a realizat că acest sfârșit era prea apropiat de sfârșitul filmului anterior, Dr. Strangelove și a decis împotriva acestuia.

În schimb, copilul stelar privește în jos către Pământ, pe măsură ce tema enigmaticei lumi din THUS SPOKE ZARATHUSTRA vine pe fundalul sonor.

Aceasta este a 3-a oară când auzim această temă și va fi ultima dată.

În cartea bazată pe scenariul făcut de Kubrick și Clarke, copilul stelar se uită către Pământul din fața lui și se gândește: există foarte multă muncă ce trebuie făcută.

Deci despre ce este vorba? Piatra este marele impuls pentru rasa umană. La fiecare cotitură, acesta apare și salvează rasa umană de sine însăși.

Prima data a apărut pentru a salva oamenii maimuță de o extincție sigură.

A doua oară când apare, salvează rasa umană de la dominația tehnologică a acestei ere. Fără intervenția monolitului, acest curs ar fi condus către o extincție sigură.

A 3-a oară când apare, îl inițiază pe Bowman într-un fel de conștiință cosmică. Bowman a fost până la capătul universului și înapoi și el știe că el este închis într-o închisoare creată de el însuși, care este înțelesul ultimilor două scene din camera de tip hotel.

Dar realizarea ultimă a lui Bowman că este complet prins în cursă, este revelată simbolic de către Kubrick cu spargerea unui pahar de vin. Chiar și după ce a trecut prin toate astea, Bowman încă face greșeli. Paharul de vin este ca un koan Zen, ce iluminează mintea într-un bliț. Propria lui falibilitate conduce scena către climaxul acesteia, pe măsură ce bătrânul moare pe pat și vedem monolitul pentru ultima dată.

Marea operă a pietrei este completă, iar acum există un om, un uman, care înțelege universul mai mare. Omul acesta înțelege de asemenea că este captiv într-o închisoare pe care propria lui conștiință a conceput-o.

Cu realizarea propriei lui falibilități și a propriului său spirit captiv, el este în sfârșit, eliberat din tărâmul închisorii hotel sau de lumea iluziei. În acel moment, instantaneu a înțeles ce a vrut să-i spună cartea din piatră. El își întinde mâna într-un gest de înțelegere. În acel moment este transformat, fără să moară, în copilul stelar.

Piatra i-a oferit lui Bowman darurile pe care piatra filozofală le-a promis întotdeauna. Bowman a atins o gnoză completă sau cunoaștere, iar acum a devenit nemuritor cucerind moartea fizică și fiind renăscut. În acel moment, el mai trece prin monolit o ultimă dată. Pământul este în fața lui acum, iar el va fi renăscut pe acea planetă.

Bowman va fi un om nou ... la fel de diferit de Homo Sapiens pe cât sunt Homo Sapiens diferiți de acei oameni maimuță, care au ridicat acel os cu tot acel timp în urmă.

Tema lui NIETZSCHE de la maimuță la om la supra-om din eseurile Thus Spake Zarathustra, sunt reflectate perfect de muzica lui Strauss și filmul lui Kubrick. Kubrick a evocat evoluția fizică și spirituală a rasei noastre, și a fost transformată de această piatră neagră magică. Kubrick folosește alegorii alchimice în tot filmul. Analogia evidentă sunt alinierile celeste care preced fiecare dintre transmutările alchimice din film.

A doua alegorie principală este că această piatră neagră inițiază transmutările. Din nou, aceasta reflectă cunoașterea alchimistă despre piatra neagră cauzând transmutația alchimiștilor. Dar există și alte indicii care sunt la fel de curioase. Bowman este de asemenea numele pentru constelația Săgetătorului, care este un om cu un arc.

Asta în mod singular, ar putea părea ceva neinteresant, dar unul dintre cele mai mari secrete alchimice se preocupă de poziția centrului galaxiei. Acest punct de pe cer se află fix lângă constelația Săgetătorului. De fapt arcul Săgetătorului țintește fix către inima galaxiei Calea Lactee. Bowman reprezintă săgeata Săgetătorului pe măsură ce trece prin centrul galaxiei. Asta are de asemenea ecouri mai târziu în secvența "dincolo de infinit" când Bowman este martorul unei galaxii ce explodează.

Ceea ce este de asemenea interesant, este folosirea Kabalei în film. După cum am spus înainte există 4 mari ținuturi în arborele vieții. Kubrick oglindește aceste tărâmuri cu fiecare din cele 4 capitole în 2001.

Primul este tărâmul pământesc, reprezentat de Malkuth, care este sefirotul localizat la baza copacului vieții. Acesta este tărâmul regatului sau al omenirii. Cel de-al doilea tărâm mai sus în copacul vieții, este cel al Lunii, sefirotul Yesod. Cel de-al 3-lea tărâm este cel al Soarelui, cu sefirotul numit Tipheret. Iar tărâmul final al copacului vieții, este ființa ultimă sau conștiința, reprezentată de sefirotul Kether.

Ca toate operele alchimice mărețe, filmul 2001, este împărțit în 4 capitole. Primul, secvența oamenilor maimuță, este singurul episod ce are loc pe Pământ. Acesta ar reprezenta tărâmul Pământului, Malkuth, conform Kabalei. Al doilea capitol are loc în afara Pământului cu Heywood Floyd mergând către Lună. Climaxul este chiar pe suprafața Lunii. Acest capitol reprezintă Yesod în copacul vieții sau ținutul Lunii.

Cel de-al 3-lea capitol care se preocupă de misiunea spre Jupiter, este un pic mai cu schepsis.

Pentru a înțelege semnificația Kabalei în această secvență, este important să înțelegem că în scenariul original al lui Arthur C. Clark și Kubrick, nava spațială Discovery se îndrepta către planeta Saturn nu spre Jupiter. După cum am spus mai devreme, Kubrick a schimbat să schimbe cu Jupiter deoarece inelele Saturnului s-au dovedit prea dificil de creat. Departamentul de efecte speciale nu le-a putut crea suficient de realistic.

În scenariul original, planeta era Saturn. Asta este foarte important, deoarece în Kabala cineva poate schimba locul Soarelui, sau Tiphareth, cu Saturn, cu alte cuvinte, Saturn poate fi folosit ca o reprezentare simbolică a soarelui.

Este o coincidență faptul că acest al 3-lea capitol, care inițial era intenționat ca o călătorie către Saturn, să fie de asemenea despre cel de-al 3-lea ținut al Cabalei, Tiphareth? Dar dacă cineva ia în considerare faptul că această schimbare este permisă în regulile Kabala, această secvență vine să reprezinte al 3-lea tărâm al copacului vieții?

Ultimul capitol al acestui film, se preocupă de călătoria spre infinit. În acest capitol Bowman experimentează un univers mult mai vast și incredibil decât a putut concepe vreodată orice om muritor.

În ținutul final al Kabalei căutătorul poate înota în oceanul minții lui Dumnezeu, care este reprezentat de sefirotul numit Kether. Această stare de conștiență este asemănătoare cu starea Samadhi din tradiția yoghină. Această stare poate fi obținută doar de câțiva oameni.

În cazul acestui film, tărâmul final al copacului vieții, poate fi obținut doar de un singur om, iar asta poate fi făcut doar cu ajutorul monolitului sau a pietrei. Bowman cel mai îndepărtat și mai singur om din univers, este acel om.

Interesant, în Copacul Vieții, există un abis ce se află între Tiphareth și Kether. Acest abis trebuie trecut de inițiat înainte să-și termine călătoria cu succes. Acest abis este numit DOT în Kabala.

Bowman traversează acest abis în timpul faimoasei secvențe cu spectacolul de lumini. Culorile și formele de pe ecran ne sunt arătate în așa fel încât se crează o senzație de cădere în privitor.


Kubrick duce privitorul peste abisul din DOT în lumea lui Kether, unde pică toate iluziile. Kubrick îl duce pe privitorul filmului prin cele 4 tărâmuri ale copacului vieții, toate evocate în mod strălucit în tiparul corect, cu suficientă cunoaștere încâlcită a Kabalei pentru a oferi cuiva o pauză îndelungată pentru reflectare.

Cu siguranță pare că cineva era conștient de Kabala când a făcut acest film. Iar acel cineva era Stanley Kubrick. La final Kubrick ne spune că Bowman a fost șamanul șef pentru umanitate. El a trecut prin cele 4 tărâmuri, iar acum el cunoaște adevărul despre existență. El realizează că viața ar fi complet lipsită de sens, dacă nu ar fi intervenția monolitului, sau a pietrei negre.

El realizează că el însuși nu poate fi transformat fără ajutorul unei inteligențe din afară, un Dumnezeu, dacă vreți. Acesta așa zis regizor ateu, a făcut filmul religios suprem. De unul singur reușește să depășească toate omagiile superficiale hollywoodiene aduse spiritualului și religiei.

Kubrick își ia religia foarte în serios și transmite asta în toate felurile. Kubrick duce privitorul în mod simultan, în istoria umanității, prin tărâmul Copacului Vieții din Kabala și ni se arată că transmutația speciei umane este creată de intervenția unei pietre negre singulare.

El ne dezvăluie că această transformare poate avea loc când au loc anumite alinieri magice. Ba mai mult, el duce privitorul într-o călătorie șamanică care dezvăluie marele secret într-un mod ascuns, privitorului.

Kubrick transformă întreaga generație Baby Boomer. El deschide în mintea lor perspective care nu au mai fost văzute vreodată. Mai departe el oferă un  context spiritual important viziunilor lui, astfel încât acestea să aibă sens, în loc să fie doar niște halucinații nebunești și viziuni care nu merg nicăieri.

Aproape toată lumea a simțit că filmul oferă ceva de o importanță imensă. În sfârșit ajungem la trucul suprem al lui Kubrick. El dovedește că știe exact ceea ce face cu acest truc. Secretul lui este la vedere.

Mai întâi, cineva trebuie să-și amintească că de fiecare dată când apare monolitul în film, există o aliniere celestă ciudată și frumoasă. Și cineva trebuie să-și amintească de asemenea că fiecare aliniere celestă din film este urmată de o vizită a monolitului. Asta se petrece exceptând un caz.

Ia aceasta ar fi eclipsa lunară care are loc fix la începutul filmului. Deci întrebarea care se pune: dacă stăm în cadrul regulilor care sunt prescrise în restul filmului, unde este monolitul care se presupunea să urmeze acea primă aliniere? Monolitul nu va apărea pe ecran timp de 10 minute, după acea primă aliniere celestă.

Deci ce se întâmplă aici? Oare Kubrick doar se dă mare cu efectele lui speciale incredibile? Această primă aliniere cerească este acolo doar pentru a impresiona privitorul de la început?

Aceste lucruri ar putea foarte bine să fie reale, dar acest ultim truc al lui Kubrick este imprimat în ideea că monolitul trebuie să apară după fiecare dintre aceste alinieri magice. Încă odată, secretul filmului este relevat complet încă de la început.


Există un monolit care apare fix după secvența de deschidere cu eclipsa lunară magică. Dar unde este? Este fix în fața ochilor privitorului. Filmul este monolitul.

Un secret care pare să nu fi fost văzut de nimeni. Monolitul din film are fix aceiași dimensiune ca și ecranul filmului pe care 2001 a fost proiectat. Complet ascuns de critici și fani, până în acest moment, este faptul că în mod conștient Kubrick a conceput acest film să fie monolitul, piatra ce transformă. Ca și monolitul, piatra proiectează imagini în capul nostru și ne face să luăm în considerare posibilități mai largi și idei.

Ca și monolitul, filmul prezintă în ultimă instanță o inițiere, nu numai a actorului de pe ecran, ci și audienței ce privește filmul. Acesta este trucul suprem al lui Kubrick. În mod abil, el ne arată aici că știe ce face la fiecare pas din proces.

Monolitul din film este același lucru. Monolitul reprezintă de asemenea cubul spațiului sau recipientul creației, în alchimie. Cubul spațiului, este recipientul ce menține realitatea.

Piatra singulară neagră devine recipienta  creației și cubul alchimic în același timp.

Este într-un fel o cărămidă cubică. Este acesta un alt truc al lui Stanley? Al cărui nume este Ku...BRICK (cub + cărămidă) ... cărămidă cubică, oglindește acest concept atât de clar.

Această piatră neagră a creației este de asemenea una din trăsăturile principale în religia islamică, unde un meteorit negru stă aproape de Kaba, sau de spațiul cubic, în orașul arab Mecca.

Kubrick a combinat aceste tradiții și simboluri spirituale foarte profunde și le-a remodelat în monolit, sau piatră, care este construită la aceiași dimensiune ca și ecranul de film pe care va fi proiectat.

Kubrick dezvăluie complet că el înțelege Marea Operă. Monolitul reprezintă piatra filozofală, cartea naturii, iar filmul cel ce inițiază. Stanley Kubrick chiar a realizat cartea naturii într-un film.

Nitraturile sale de argint făcute pudră care sunt apoi incluse într-o bandă din plastic și apoi proiectate pe ecranul filmului minții noastre, Kubrick s-a dovedit pe sine a fi alchimistul artist suprem al sfârșitului sec. XX.

Cele mai mari opere de artă au încercat să realizeze ceea ce Kubrick a încercat aici.

Având înțelegerea a ceea ce spune de fapt 2001, Kubrick își ia locul alături de Da Vinci, posibil chiar și Shakespeare, ca fiind unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

Dedicat memoriei lui Stanley Kubrick

ODISEEA LUI KUBRICK II  - Dincolo de Infinit


 Vizionare Plăcută !

Link 1


Link 2


Link 3


Link 4


Linkuri alternative : AICI 1 și AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !

  Cu Lumină în Pace și Iubire !
  Paul Marian PolMar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...